ești frumoasă, i-am spus umbrei
ești frumoasă, i-am spus frunzei
care-a uitat să cadă,
iar vântul la rându-i
a abandonat-o trăirii,
a condamnat-o la viață
deși viața-i pe sfârșite era
căci toamna așează frumusețea pe chipul frunzelor
apoi repede le curmă,
repede le îmbătrânește
și mor
se sting luminoase
ridurile lor n-apucă să se vadă
mor vesele
purtând veșminte
dintre cele mai armonioase cromatic
pier zâmbind
chiar de pași mulți în grabă le strivesc
fără ca lacrima lor să se vadă,
fără suspin la auz,
fără vaiet
în tăcere se sting
așa pleacă
de nici nu știu de-au trăit
de nici nu știu de-au iubit
măcar de-ar afla cât de adorate au fost
câți ochi au bucurat
câte priviri au adunat
câte inimi, la umbra lor au visat
atât de-ar ști
și stingerea lor prematură în zadar n-ar fi
căci ele tinere mor
frumoase și vesele
ca iubirile închipuite
în toamne târzii
ce repede sucombă
în negura uitării

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]