împrumută-mi aripa ta
de înger dezertor
fii zborul meu
în lungile evadări ale sinelui,
în neîncheiatele călătorii,
când plec din cea care-am fost
și uit să mă întorc la cea care sunt,
căutând-o mereu pe cea în devenire
cu umărul aripii tale în plus,
proptește beteaga mea aripă,
nerezistentă la vânt,
fragilă sub greutatea sărutului,
deasupra Alpilor să nu se prăbușească
să n-o înghită vata de zahăr a norilor
îngere dezertor,
împrumută zborul de nestăvilit,
rătăcitului călător care sunt,
ce de la mine spre mine alerg,
pe mine mă uit,
pe mine mă cert,
mă alung și mă chem
la apelul de dimineață,
în gara pustie,
unde trenurile au uitat mersul pe șine,
unde doar călătorii rătăciți
cunosc drumul pribegiei,
drumul singurătății de sine,
îngere dezertor
