Giorgiana Radu-Avramescu: Întâmplări și … așteptări
ca un pătimaș sărut
și libertatea întâmplării lui,
din neastâmpărul buzelor,
din dorința trupului
ca venirea nopții,
din dorința soarelui
spre odihnire
ca brațele tale puternice
și ademenitoare,
căutătoare mereu și mereu
de noi începuturi,
îmbietoare la păcat
ca toate acestea
și multe altele nedeslușite încă,
sufletul meu
așteaptă dezlegări, descătușări
așteaptă zeii libertății
să dezbrace timpul de timp,
cum coaja, de nucă se desface,
cum valul, de țărm se distanțează
cum pieptul meu, de-al tău s-a desprins,
fără ca inimile să sângereze,
în urmă lăsând zâmbetul amintirii doar
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






