La Sângeru e nor. Un nor întunecat de toamnă pesimistă. Sau poate doar mi se pare, după o noapte de nesomn. Se întâmplă uneori ca o noapte banală de marți, să poată lua întorsături neplăcute.

Ca peste tot în țară, și aici ambulanțele ajung cu întârziere. Sunt suprasolicitate. Și serviciul de urgență 112 răspunde cu greutate, din același motiv. Am mai sunat de câteva ori în viață, și de fiecare dată mi s-a răspuns imediat. De data asta a sunat lung, prea lung mi s-a părut, dar știam de ce. Sistemul medical este în colaps, ceea ce m-a determinat să amân ore în șir solicitarea serviciului medical.

Luciana, cu sensibilități mai vechi ale bilei, și dornică să mănânce alimente din comerț a traversat o criză cum n-a avut până acum. De marți seară, de la 19.00, și până dimineața, la ora 06.00, când a sosit ambulanța, s-a chinuit cu vărsături continue, greață și alte probleme digestive. A fost de prisos s-o tratez cu ce aveam și știam că se dă în astfel de cazuri. Orice înghițea, nu stătea mai mult de cinci minute în stomacul ei.

Ea e un copil care nu-și arată suferința ușor, iar când vine vorba de spital, nici nu vrea să audă. Doar că, pe la ora 03.00 ne-a cerut s-o ducem la spital, iar acesta este semnalul că ceva grav se petrece cu ea. I-am explicat de ce aș vrea să mai amânăm puțin, sperând că-și va reveni ca în celelalte dăți. N-a fost chip. Am asistat-o cu inima strânsă, și văzând cum se chinuie de 10 ore, am cerut sprijinul prin 112, la ora 5.00. Mi s-a spus că va veni o ambulanță de la Apostolache, comuna învecinată de care ne despart 7 km, unde există un punct medical deschis de curând, o ambulanță de fapt, care să ajungă mai repede în cazurile din zonă. Fiind așa aproape, ar fi trebuit să ajungă în 10 minute, dar nici aici solicitările nu sunt puține, ca peste tot. Au ajuns după 40 de minute, și au făcut tot ce trebuia. Tratamentul injectabil a scăpat-o pe Luciana de chinurile suportate atâta timp.

Personalul de pe ambulanță povestește despre cazurile multe, despre cei care nu cred nici acum în Covid. Deși ei duc greul acestei perioade, aproape că îi înțeleg pe oamenii care nu cred nici în boală, nici în vaccin, pe aceia care au un orizont limitat al gândirii, dar le e greu să-i înțeleagă pe cei „cu școală” (am citat). Și dau numeroase exemple, apăsând pe numele avocatei Șoșoacă. Li se pare incredibil cum astfel de indivizi cu o anumită pregătire, manipulează o masă mare a populației.

Ele, cadrele medicale, nu vor abdica, dar nu vor face față. Deja nu mai fac față situației. De aceea s-au limitat internările și intervențiile chirurgicale, de aceea ambulanțele ajung cu întârziere, de aceea mor unii oameni cu zile. Din vina unora care nu cred, și țin cu tot dinadinsul să-și exprime scepticismul îmbulzindu-se. E firesc să existe opinii pro și contra. Să nu fim toți pe aceeași lungime de undă, dar când e pusă în joc viața noastră a tuturor, ar trebui să fim ceva mai chibzuiți.
Slavă Domnului, în cazul Lucianei n-a fost nevoie de spitalizare, dar sunt mulți care au nevoie și nu pot beneficia de sprijin medical. Ei ce fac? Cu ei, ce se întâmplă?