„La Ajun, la Ajun, și mâine la Moș Crăciun…La mulți ani, sper să ne vedem și la anul, doamna!”, glăsuiește vioi un copil, cel mai mic din grupul de colindători. De ce conștientizezi tu, copile, trecerea timpului? – am vrut să-l întreb. Tu trebuie să ai certitudinea că tot ce trăiești acum, vei trăi și mâine, și poimâine, și anii ce vin. Lasă-ne nouă, adulților, îndoiala timpului.

„La mulți ani, sigur ne vedem și la anul!”, am răspuns copilului care aștepta confirmarea „întâlnirii” noastre viitoare. Traiul bun nu face parte din viața lui, dar, spre deosebire de colegii colindători, avea ceva special, ceva care, sunt convinsă, îl va ajuta să biruie. Chipul vorbea despre firea lui de luptător cu vicisitudinile. Austeritatea nu-l copleșea, ba dimpotrivă. Dintre mulții copii care au colindat, ca în fiecare an, Muzeul Pietrei, acest băiețel mi-a luminat ziua. Bucurie, sinceritate, încredere, toate, și mai mult de atât, emanau ochii lui de culoarea cerului. Elemente esențiale ale acestei perioade, ale Crăciunului.

Și, gândidu-mă la copilul pe care, miercuri, l-am văzut la mănăstirea Ghighiu, când am nimerit în timpul slujbei Sfântului Maslu, la care nu am participat niciodată până acum, îmi dau seama că bunul meu colindător e un copil fericit, în ciuda sărăciei în care trăiește. Băiatul din biserică, aflat în căruțul ajutător, într-o lume a lui, înconjurat de oameni dragi și primind multă grijă și afecțiune din partea lor, nu va putea fi niciodată atât de senin. Obrajii lui nu vor înfrunta vreodată gerul, pentru un covrig și un gologan de cinci, el nu va putea striga „La mulți ani, să ne vedem și la anul!”, nu va cunoaște bucuriile mici, dar atât de însemnate ale Crăciunului.

În fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu, ce poți să ceri când vezi destine așa chinuite? Nu îndrăznești să mai ceri nimic, ci doar să fii recunoscător pentru tot. Pentru minutul în care respiri, pentru lacrima ce poți s-o verși, pentru picioarele care te-ascultă.
Lecția recunoștinței, a smereniei și a bunătății ar trebui să ne fie în permanență învățată, iar dacă nu o știm, să căutăm s-o aflăm. Și ce prilej mai bun pentru a o deprinde, dacă nu în pragul sfintei sărbători a Nașterii Domnului?

Mulțumesc pentru colind, copii! Mulțumesc, Doamne, pentru durerea ce-o simt, nădăjduind în alinarea ei!

Crăciun binecuvântat, dragi cititori!