Giorgiana Radu-Avramescu: Oameni și locuri, sub binecuvântări divine
Ne-am cunoscut de curând. În martie, lună în care amândouă ne-am născut, la diferență mică de zile și, și mai mică, de ani. O cheamă Alina. Întâmplarea a adus-o la mine. Așa zice ea. Mi-a rămas alături. Alături scrisului meu un timp. Apoi m-a ajutat în câteva situații. Fără să știm multe lucruri una despre cealaltă. Mai ales eu despre ea. Prieteniile se leagă de multe ori fără prea multe cuvinte. Se simt. Semănăm în multe privințe. Iubirea o definim cam la fel. Ne dedicăm lucurilor în care credem, oamenilor pe care-i iubim. Îi sprijinim fără rezerve pe aceia care au nevoie de noi. Niciuneia viața nu i-a zâmbit permanent. Și încă mai avem lucruri de descoperit în prietenia ce a început să se țeasă.
Deunăzi m-a invitat să văd un loc splendid. Un loc de poveste, croit din nimic, aproape. Un loc în care vocea tăcerii te cheamă din tumultul cotidian. Un loc unde îți dai răgazul întoarcerii la esență. La tine. La Dumnezeu, care face parte din fiecare. Am acceptat. Drumul spre comuna prahoveană Drajna, al cărei nume vine de la denumirea râului Drajna care o străbate de la nord către sud și care derivă din două cuvinte slavone: draj care înseamnă „râu repede, energic” și dolojna care înseamnă „drum, cale”, drumul către acolo, zic, a fost prea scurt pentru câte aveam să povestim. Destinația noastră era Drajna de Jos. De la șoseaua principală, până la Casa David, ținta noastră, aveam să străbatem 2 km de drum forestier, drum care până în urmă cu câțiva ani nu exista deloc. Era sălbăticie.
Mașina Alinei, care nu e 4×4, rezistă. De altfel, e obișnuită să-l parcurgă. Peisajul e splendid. Toamna a început să-și arate vastele culori. Dealurile ne întâmpină în veselia cromatică. Vorbim. Vorbim și iată-ne ajunse la Agropensiunea care până în urmă cu doi ani și jumătate nu exista. În întâmpinare ne șade o biserică impunătoare. Acoperișul, mai ales, îmi atrage atenția. Tabla aceea n-am prea văzut-o la alte lăcașuri de cult. E din Ucraina adusă, aflu mai târziu. În jur de 65 de euro costă metrul pătrat. Ne salută apoi Daniel, proprietarul. N-am să-i spun părintele Daniel și nici dumneavoastră. Așa mi-a cerut. Să vorbim ca prietenii, căci toți aceia care-i trec pragul, repede îi devin prieteni. Chipul îi e senin. Vorbește așezat, natural. Povestește locul ca pe o rugăciune. Rugăciunile își au durerile lor. Poveștile frumoase au de cele mai multe ori grele începuturi. Se adeverește și în cazul lui.
În urmă cu șase ani a cumpărat aici 350 de metri de teren. Și-a clădit o căsuță compusă dintr-o cameră mică, o bucătărie și o cameră de zi. Drumul de acces, de care am amintit înainte nu era. Materialele necesare le transporta greu, traversând terenurile oamenilor, cele mai multe neîngrijite, mărăcinișuri prin care anevoios pătrundea. Cu timpul, cu insistențe și bani mulți a cumpărat câte o fâșie de teren până ce a ajuns, astăzi, la șapte hectare. A plantat apoi cam de trei mii de pomi fructiferi. A urmat o căsuță rustică, din lemn, pentru prieteni. Apoi altă căsuță, până ce a ajuns la cinci. Fiecare cu terasă, baie proprie, televizor și cele necesare, iar două dintre ele sunt potrivite și amenajate special pentru familiile cu copii.
Din raiul pământesc de la Casa David nu puteau lipsi păsările și animalele. Porumbei, fazani, găini din rasele cele mai frumoase, păuni, căprioare, oi, un măgar, pisici, în fruntea cărora tronează în supremația-i inegalabilă „Don Juan” felin de Drajna, Tom, și câini. Trei exemplare canine de o frumusețe rară. Lupi albi. Un mascul cu pedigree și două femele prietenoase. Ciubărul nu putea lipsi nici el dintr-un astfel de peisaj. Foișor. Loc destinat preparatelor la ceaun, la grătar, terasă pentru serile târzii în concertul greierilor, în admiratul peisajului nocturn ce se arată în vale, în stânga spre Vălenii de Munte, iar în dreapta spre Cheia. Loc de joacă destinat copiilor. Spațiu cât cuprinde pentru meditație, pentru contemplație, acolo, la un lat de buza pădurii de foioase.
Daniel are încă multe proiecte. Vorbește ca și când totul s-ar înfăptui fără opreliști, fără sforțări, însă doar el știe câte întâmpină până ce totul prinde contur. Intenționează să clădească un amfiteatru, un salon pentru evenimente, apoi să amenajeze un lac cu specii diverse de pești. Să mai construiască alte zece cabane, de astă dată cu un grad de confort mai pretențios. Cu jacuzzi și alte minuni.
L-am găsit meșterind cu doi oameni la o remorcă. Apa de pe platoul lui nu e suficientă, astfel încât trebuie să alimenteze rezervorul cu apă adusă de jos, din comună, iar mașina de oraș a cam prăpădit-o pe traseul abrupt, de 2 km. De 21 de ani e preot la Parohia Sfântul Nicolae din Grindași – Urziceni. Se împarte între duhovnicie și Casa David. În ambele, primordial este Dumnezeu. Fără El nimic nu există, nimic nu se face. Sub binecuvântarea Lui se clădesc prietenii, se nasc iubiri, se construiesc locuri de poveste. Cum de poveste este și Casa David, ai căror oaspeți vin și revin din locuri îndepărtate. Constanța, Tulcea, Harghita, Brașov și alte orașe și județe ale țării. Vin oameni care aici găsesc vocea suavă a liniștii, se regăsesc pe ei înșiși, redescoperă bucuriile naturii autentice. Și mai găsesc ceva. Prietenia unui om – Daniel, și devotamentul acestuia pentru semeni și Dumnezeu.