Giorgiana Radu-Avramescu: Odihna veșnică a poetului Lucian Avramescu, la înțelepciunea Patriarhului Daniel

 

Nu mi-e deloc ușor să abordez acest subiect. Nu e confortabil, sufletește vorbind, pentru nimeni, cred. Săvârșirea din viață, deși este o certitudine, pe care fiecare o vom trăi la un moment dat, produce multă întristare.

De ce am ales totuși să vorbesc despre acest lucru? Pentru că mă consider obligată, cumva. De 16 ani sunt soția poetului Lucian Avramescu, și tot de atâția sunt martor al trudei sale în ceea ce înseamnă realizarea Muzeului Pietrei din Sângeru – Prahova. Zi și noapte a gândit fiecare pas făcut spre împlinirea acestui proiect de suflet. Aici unde-și are rădăcinile, aici unde s-a născut, în locul acesta pe care l-a iubit și îl iubește ca pe o ființă dragă, a clădit un reper cultural important al acestei țări. Aici și-a investit nu doar resursele materiale, ci mai mult de atât. Și-a investit sufletul.

Distribuie prietenilor

Lucian Avramescu nu e egoist. Muzeul Pietrei nu l-a făcut pentru sine, ci pentru oameni, pentru cei de azi, dar și pentru posteritate. Pentru ca aceia care-și vor uita obârșia, tradiția, reperele culturale, să-și afle pașii înapoi către origini, către ce are poporul nostru mai frumos.

Și, pentru că iubește atât de mult locul acesta, Lucian Avramescu își dorește, cu îndreptățire, ca viața de apoi să-l găsească tot aici, între pietrele cioplite de mâna pricepută și harnică a țăranului român, între pomii fructiferi, lângă Biserica din Livadă.

„Să nu mă lași să plec de aici, să nu-i lași să mă ducă în altă parte”, mi-a spus soțul meu în mai multe rânduri. Încă dinainte de a se instala boala aceasta care i-a luat multe dintre bucuriile vieții, și îmi arăta locul cu pricina. Sigur că știa și știe că nu de mine depinde acest lucru. Eu nu l-aș lăsa să plece nicăieri, niciodată. Dar, …

Conștient fiind de lucrul acesta, a transmis către Preafericitul Daniel o scrisoare deschisă, la care n-a primit niciun răspuns. A făcut, din nou, o solicitare. E în drum spre Protoieria Urlați o cerere ce va fi înmânată direct Patriarhului. Dincolo de publicul său, de cititorii săi și de prietenii care îi susțin dorința, oficialitățile tac.

Aș tăcea și eu, chiar mai apăsat decât ele, dar știu cât de mult înseamnă pentru Lucian Avramescu un răspuns. Afirmativ desigur. Și nu văd de ce nu i s-ar acorda această dezlegare.

Îmi doresc ca Dumnezeu să se îndure de noi, și să-l lase încă mulți ani pe Lucian Avramescu să trăiască. Cu toate greutățile pricinuite de boală, pe care le înfruntă cu demnitate, și care nu l-au împiedicat să fie ceea ce este. Un creator de frumos, un iubitor al artei, un OM care clădește pentru semenii săi.

De asemenea, îmi doresc, și am speranța că un slujitor al lui Dumnezeu, așa cum este Patriarhul Daniel, va avea înțelepciunea pe care doar astfel de oameni o pot avea, și îi va îngădui poetului Lucian Avramescu să-și împlinească dorința. Aceea de a se alătura veșciniei pietrei din incinta Muzeului unic nu doar în România.

Odihna veșnică a scriitorului stă în înțelepciunea Sfinției Sale. Și nu văd de ce s-ar opune.