Am descoperit de curând un loc care adună laolaltă lumea de pretutindeni, evoluția ei mai bine zis, exprimată prin meșteșug, îndemânare, viziune. Un univers la alcătuirea căruia s-a mers prin instinctul ghidajului estetic, și nu acela tehnic. Este vorba de „Muzeul Recordurilor Românești”, din București, deținător a șapte recorduri Guinness. Obiectele muzeului privat – marcă înregistrată -, expuse pe cinci etaje, sunt administrate de Fundația „Remarkable Romanian Results”, și sunt puse la dispoziție în aceste spații pentru evenimente și public.

Un astfel de loc are, ca tot ceea ce este clădit să dureze, o poveste. Una reală, nu inventată, pe care managerul Victor Bota mi-o împărtășește. Totul se datorează unui om, care prin dragoste și pasiune a reușit în mai puțin de 10 ani să facă ceea ceea ce astăzi poate fi admirat pe strada Parfumului, numărul 25, din Capitală. Este vorba de arhitectul Ion Chirescu, ale cărui pasiuni pentru artă vin încă din copilărie. Domnul Ion Chirescu este omul care a hotărât ca prin aceste pasiuni să întoarcă românilor binele pe care el l-a primit, spune Victor Bota. Acestea sunt cuvintele lui: „Vreau să întorc românilor binele pe care l-am primit”.

La baza a ceea ce cuprinde acest muzeu unic, stă o poveste de familie. Arhitectul Ion Chirescu provine din marea familie a chireștilor, din Dobrogea, satul Rasova, acolo unde Dunărea sărută cele două maluri ale sale, sub podul de la Cernavodă. Acolo, în satul Rasova, prima școală românească a fost înființată de stră, străbunicul său, Dimitrie Chirescu. Apoi, din familie se mai remarcă I.D. Chirescu, compozitor, care a creat muzică bisericească și corală. În spațiul destinat rădăcinilor familiei Chirescu stau cărțile, biroul, vioara Stradivarius la care a cântat, biblioteca și mașina de scris. Urmează a fi adus și pianul la care compunea, care acum se află la restaurare, spune domnul Bota, care vorbește apoi despre vioara cu tolcer, sau higheghe cu tolcer, cum i se mai spune, și care se află la rându-i expusă. „Muzica bihoreană face parte din patrimoniul UNESCO și este nelipsită de acest instrument care nu este inventat de un român, dar care aduce bucurie la orice fel de eveniment”, subliniază Victor Bota.

Ajungem în zona aparatelor de fotografiat, unde vedem ce a fost înainte să apară prima cameră de fotografiat, cea făcută de Daguerre, în 1839-1840, și pe care a prezentat-o Academiei franceze. A făcut o fotografie instant, care a durat câteva minute, căci așa dura fotografia atunci. Statul francez cumpără acest patent, îi oferă o rentă și oferă gratuit lumii acest procedeu. De aceea noi astăzi putem să facem fotografii cu aparatele de fotografiat, fără să plătim redevențe pentru acest procedeu, spune managerul Bota, continuând istoria aparatelor foto.

Încă din antichitate, Aristotel descoperă camera obscură. Evoluează în perioada până la DaVinci, cinci ani, ca să adauge câte o lentilă, să și descrie, să și aducă îmbunătățiri camerei obscure. În perioada 1840, Daguerre, datorită unui colaborator al său ajunge să facă prima fotografie. Nu erau singurii care făceau. În acea perioadă, în Marea Britanie se făceau fotografii, dar nu aveau calitatea lui Daguerre.
Așa aflăm că primul aparat cu celuloid este cel care aduce cea mai mare revoluție, saltul cel mai mare: Kodak, First Kodak îi spune, dar nu pentru că a fost primul aparat, ci pentru că este primul care folosește celuloid. Atunci a apărut și primul slogan „tu apasă pe buton, că facem noi restul”. Costa un dolar să cumperi aparatul, și 10 să ți-l developeze.

Apoi colecția continuă cu aparatele Box, primele ca evoluție după cele Kodak, apoi aparatele Jumelle, specifice, cele care fac panoramă, în 1890, apoi aparatul Reflex, Stereo, cu două obiective, care făceau posibilă imaginea 3D încă din secolul al XIX-lea. Aparatele cu burduf, atât cele mobile, cât și cele de studio. Începe o lungă evoluție a aparatelor de fotografiat cu burduf. Între 1890 și 1950 este perioada cea mai amplă de dezvoltare, când aceste aparate nu și-au schimbat nici forma, nici tehnologia, dar au fost întotdeauna îmbunătățiri la obiective, la sistemul de obturare, căutând să evolueze calitativ și din punct de vedere al rapidității cu care puteai să deschizi un aparat și să faci o poză.

Domnul Victor Bota amintește că unele dintre tehnologii sunt cele militare, care aveau la vremea aceea, undeva la peste 1700 de cadre pe minut. Erau atașate pe afetul de elicopter sau în avion, pentru mitraliere. Foloseau în timpul exercițiilor pentru a vedea studenții militari cum trebuie să facă manevrele. Nu existau aparate de filmat la o viteză atât de mare. Aparatele folosite pe avioanele de bombardiere din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Urmează apoi o zonă mai modernă de aparate, după care cele de spionaj, sub formă de disc, sub formă de binoclu militar care și fotografiau. Apoi cele care erau sub formă de pachet de țigări sau de biblie.

Urmează aparatele de filmat, de la cele din perioada lui Charlie Chaplin și a fraților Lumiere, până în prezent, dar și aparatele de proiecție. Aici, în zona aceasta, în curând va exista un cinematograf cu filmele lui Charlie Chaplin și a fraților Lumiere, spune managerul muzeului, înaintând apoi spre mașina de scris a lui Hensen, din anul 1865.

Este prima mașină comercială făcută de suedezi. Este primul tip comercial de acest tip din lume, și mașina pe care a scris Nietzsche. Nu sunt decât trei cunoscute în lume, unul se află aici. Era atât de greu de scris, pentru că scrii cu degetul opozabil în spate, deci nu le vezi, și atunci doar cineva ca Nietzsche putea să scrie, precizează Victor Bota. Sunt și mașini de scris cu alfabet Braille pentru nevăzători, și mașini de scris pentru partituri muzicale.

Remington numărul 1. Are de la început tastaură qwertye, are și cilindru, lucru care s-a păstrat până în zilele noastre la aceste tipuri de mecanisme. În funcție de țară se schimbă și alfabetul, dar aceasta e cu un mare defect – scria doar cu litere mari. Abia Remington numărul 2 scrie și cu litere mici. Colecția mașinilor de scris depășește două-trei mii de obiecte.

O altă impresionantă colecție este cea a telefoanelor. Primele telefoane. Siemens și Ericsson sunt primii producători din Europa, neplătind o redevență, astfel având o evoluție extrem de rapidă, putând să producă în paralel cu Graham Bell, telefonul. Apoi destule modele ale întregilor producători, inclusiv zona dezvoltată de Marconi. El a transformat telexul cu fir, în telexul pe unde radio, explică domnul Bota. A modulat semnalul electric pe unde radio. Avantajul era acela că puteai transmite la distanțe foarte mari sau în zone în care nu puteai avea fir, de exemplu între vapoare și uscat, între vapoare și vapoare, în aer. De aici a evoluat și radioul și televiziunea.

Un alt obiect important existent aici este microscopul lui Darwin. Un astfel de obiect identic s-a vândut în urmă cu doi ani, la Christie’s din Londra, iar descrierea era așa: microscopul pe care Darwin l-a făcut cadou fiului său la 14 ani. Ne-am dat seama că este același an, același producător și sunt identice. Nu este același obiect, dar este mare lucru să-l avem, spune Victor Bota. Acela a fost estimat undeva la 425 de mii de lire, și nu sunt multe în lume. Văzându-l ne putem da seama cu ce microscop a emis Darwin teoria evoluțiilor speciilor. Este extrem de interesant să vezi acest obiect aici, în România.
Pe lângă microscoape, lunete, sextante, busole, vedem și teodolitul, obiectul cu care, prin triungulare stabilești un punct în spațiu. Este util pentru cadastru, ridicări de clădiri. Unele dintre aceste obiecte sunt folosite pentru armată, pentru a putea stabili locul precis unde să fie aruncat obuzul de artilerie.

Apoi este prezentată colecția instrumentelor de iluminat. De la lămpi, lămpi de căruță, lămpi de mașină, lămpi pentru bicicletă, opaițe de mină sau lămpi cu acetilenă, sfeșnice pentru lumânări. Urmează cea a cântarelor, balanțelor. Unități de măsură pentru masă și volum, pentru hârtie. Carafe, ceainice. Carafe cu cap de argint.
Nu absentează cositorul, care nu este la fel de toxic precum plumbul, el apropiindu-se mai mult de calitatea argintului. Breslele cositorului, încă din perioada feudală trebuiau să aibă drept de ștampilă, de marcă, și era un drept dat de suverani, oriunde în lume, subliniază domnul Bota. Nu puteai să extragi, să torni sau să vinzi așa ceva fără să plătești taxe, fără să ai acest drept.

Urmează samovarele, râșnițele, cele pe care le știm de uz casnic, pentru sare, piper, cafea, dar sunt și cele industriale pentru farmacie sau chimie.
E prezentă și mașina de cusut împreună cu o fabuloasă colecție de foarfeci. Nu lipsește fierul de călcat din lemn. Este un obiect cu care se presează un făcăleț, și acel făcăleț întinde și usucă și calcă prin acest procedeu, la rece. Este o colecție în general scandinavă, din 1724, 1779, 1826. Unele au peste 200-300 de ani.

Victor Bota subliniază că domnul Chirescu a colecționat tot ceea ce vedem aici nu neapărat asocierii sau ideii de muzeu tehnic, ci din perspectivă evolutivă, design, formă. „El a iubit, a făcut artele, i-a plăcut să picteze, să deseneze, și atunci simțul acesta foarte dezvoltat către artistic l-a atras. Acest lăcaș, colecțiile sunt organizate din punct de vedere al evoluției designului și formelor. Acesta este aspectul care îl face și unic. Nu este un muzeu tehnic”, precizează managerul.

În acest proiect au mai venit și alți colecționari. Domnul Alexandru Bartoc, cel care a adus în România recordul pentru cea mai mare colecție din lume care are subiectul „Floare de colț”. Un record unic în lume – 2754 , acum depășind 5000 de obiecte, care au acest simbol – Floarea de colț.

Un alt record adus tot de domnul Alexandru Bartoc este crucea de pe Caraiman. El a demonstrat că este cea mai mare cruce, în momentul actual, la cea mai mare altitudine. Există cruci mult mai mari, dar la altitudini mult mai joase, și cruci la altitudini mult mai înalte, dar care sunt mult mai mici. Cea mai mare cruce, la cea mai mare altitudine se află pe vârful Caraiman. Tatăl domnului Bartoc, povestește Bota, era voluntar când crucea făcută de Regina Maria a fost ridicată pe munte. El a cărat pe spatele lui elemente din acest monument.„Domnul Bartoc iubește crucea de pe Caraiman, iubește Floarea de colț, care crește în munții Carpați, și este un monument al naturii, un simbol al României care se găsește și pe bancnota de 50 de lei”.

Prima colecție din lume care atestă o colecție de obiecte care are subiect Floarea de colț este cea a lui Alexandru Bartoc, începută de tatăl lui, continuată de el și de fiul lui care se află în SUA și care continuă să achiziționeze obiecte și să dezvolte această impresionantă colecție.
(va urma)