Să mă nasc în vremuri regale, aș fi vrut! Știu, nici atunci soarele nu lumina noaptea, nici atunci, oamenii nu erau toți onești, educați, nu toți aveau onoare. Însă ierarhia valorilor era alta, conflictele se aplanau diferit, cu mai multă diplomație, cu o tonalitate a vorbei care astăzi ne scapă celor mai mulți. Și atunci, ca și astăzi, se purtau războaie, dar conducătorii gândeau parcă mai mult decât cei de azi. Aveau o altă filozofie a gândului, izvorâtă din noblețe, din educație, din bagajul generos de învățături primit încă din copilărie.

„Nimic nu definește omul mai adânc și esențial precum gândirea. Omul – ființă gânditoare este o sintagmă care de mii de ani a intrat în patrimoniul axiomelor cu ajutorul cărora operăm, ne recunoaștem și ne regăsim în univers. Cantitativ, nu toți oamenii dispun de o paletă egală de straturi de gândire. Intervine calitatea personalității fiecăruia, numărul de straturi pe care știm să-l dobândim, ca urmare a instrucției, exercițiului sau talentului, constituind ecusonul prin care identificăm măsura în care suntem în stare să punem în valoare datele socio-naturale ale ființei umane”, spunea Traian Gânju în cartea „Arta de a gândi”, apărută în 1983, la Editura Albatros.

De la gând pornesc toate, și gândul de la tot ce însemnăm noi. Iar gândul celor care conduc cântărește cât toate ale noastre, muritorilor de rând, la un loc. De aceea ne temem astăzi, nu? Astăzi, când la nivel internațional se sărbătorește pacea, într-o zi dedicată ei, declarații belicoase se fac din cancelarii care domină lumea. Cum să nu-ți dorești să te fi născut în vremuri regale, privind la haosul de azi, la dezbinarea geopolitică ce stă să se petreacă?

Nicicând nu a fost liniște deplină. Conflicte s-au găsit mereu, și se vor găsi în continuare. Există numeroase mărturii în sensul acesta. Concetățenii noștri aveau la rându-le slăbiciuni. Redau o afirmație a Reginei Maria, din jurnalul său, de la 1918, care portretizează românul de atunci: “Cred că cei mai mulţi dintre dragii mei români se află pe un plan foarte jos. Din fire sunt laşi în toate privinţele. Nu respectă nici Dumnezeu, nici rege – ţara lor e o idee vagă, atâta timp cât situaţia se poate exploata avantajos pentru afaceri sau interesul personal; dacă situaţia de acum nu le satisface apetitul, s-o schimbăm!”.

Românul nu era cu mult diferit de astăzi, însă conducătorii, da. Regina Maria avea și ea cusururile ei, dar nimeni nu-i poate contesta dăruirea și sacrificiul pentru popor. Am scris cândva că Regina Maria este „unitatea de măsură a patriotismului”, și nu retractez ce-am spus atunci. Ba, dimpotrivă! Mulți fac referire la iubirile sale extraconjugale. Iubirea face parte din natura umană. Iubirea nu poate fi îngrădită când e simțită în adevăratul ei înțeles. Iubirea naște, da, și suferință. Face și victime colaterale. Dar iubirea ajută. Cu ea, prin ea se înfăptuiesc lucruri durabile. Se poartă războaie, datorită ei se fac armistiții. Iubirea, în multele ei forme, e un plus pentru umanitate.

Să lipsească astăzi, iubirea, sau am lipsit mulți dintre noi, la cele mai importante lecții care formează omul, care-l cresc la nivelul superior al existenței? Nu mai recunoaștem semnificația cuvântului dat. Acordăm atenție pe principiul funcției sau importanței în societate. Dacă te prezinți într-o instituție ca și cetățean obișnuit, vei reuși după multe încercări, dacă ai noroc. Vorba blândă nu prea mai înduioșează pe nimeni. De multe ori se întâmplă să n-o mai știm utiliza. Prea repede ne mâniem. Nu mai avem răbdare. Nu mai avem încredere. Nu mai știm diferenția binele de rău. Prietenul de dușman. Facem parte dintr-un haos planetar care vine mănușă păpușarilor interesați. Lumea suferă un declin. Lumea suntem noi, fiecare. O putem primeni, dar cum, dacă în fruntea ei stau inși mari în infatuare, dar mult prea mici în ceea ce înseamnă dăruire, onoare, patriotism și multe alte virțui pe care un conducător s-ar cuveni să le aibă? De aceea, și din multe alte motive, mi-aș fi dorit să mă nasc în vremuri regale! E greșit, oare?