Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (100)

giorgiana tenerife 1

Dragul meu, îți scriu după două săptămâni de tăcere. Iată-mă la epistola cu un număr aniversar – 100. Scrisul meu izvorăște din tristețe, așa încât termenul „aniversar” e total nepotrivit, nu crezi? Nu știu ce să-ți spun azi. Cu ce-aș putea să te surprind? Ar trebui să fac probabil un rezumat al celor o sută de scrisori. Dor, neîmpăcare, dialog dincolo de timp. Aceasta este esența căutărilor mele în cele 16 luni de când ai plecat. Atâtea nopți, atâtea zile de rătăciri, de așteptări. Căci da, am continuat să te aștept. De câte ori n-am privit ușa, așteptând să se deschidă, să te arăți în prag, să mă chemi, să mă întrebi, să-mi istorisești ceva. Dar ușile mele, ușile noastre au rămas ferecate în alte vremuri. Prezentul le deschide altcum. Le trântește uneori furtuni ivite din neant. Nu ți-am spus adio, nu-ți spun nici acum. Această scrisoare nu va fi ultima. Timpul meu nu s-a încheiat, el continuă, chiar dacă pentru o zi, pentru o lună, pentru un an sau mai mulți. Voi continua să-ți vorbesc așadar. Să te aștept, ca și când. Așa cum te așteaptă și fiica noastră, care și-a scris definitiv în dreptul inimii „Te aștept ca și când”, adăugând simbolul infinitului din care niște păsări își iau zborul spre cer. Fiecare te așteptăm în felul nostru și-ți purtăm dorul permanent. Dorul tău, la rându-i, ne ajunge de departe și plouă livada cu petale de cireș.

Înainte de a-ți scrie, m-am refugiat puțin în Caietele lui Cioran, la care știi că mă întorc din când în când. Scrisul lui îmi animă gândurile. E pe potriva stării mele interioare. „Există cruzime în toate stările, nu și în bucuria care e lucrul cel mai pur care poate fi simțit în lumea aceasta. Plăcerea poate fi crudă, la fel disperarea, tristețea, orice – nu însă, repet, Bucuria”, spune scriitorul. Bucuria, sentiment curat, atât de ușor de trăit, dacă știi unde să-l cauți, și cum să-l primești. Ești de acord?

Îți mărturisesc că m-am hrănit cu bucurii de curând. Plecarea neprevăzută mi-a fost necesară. Ultimii ani m-au ținut departe de lume, de viață, de speranță. În acea săptămână am renăscut. M-am redescoperit, fără să mă țin la distanță de tine. Cumva ne-am bucurat împreună, căci fiecare bine care mi se întâmplă îl percep ca venind dinspre tine. Mi-am creat noi amintiri, fără să le înlătur pe ale noastre. Cu soare și apă m-am învelit. Splendide priveliști mi-au hrănit ochii dornici de frumos. Am trăit, în premieră, și câteva experiențe neplăcute, care însă nu le-au anulat pe cele minunate. De pildă, într-un Hard Rock Cafe mi s-a furat geanta. E drept, de vină a fost și neglijența mea. Apoi, la întoarcerea în țară m-am izbit de „bunul mers” al lucrurilor în România. De la 01.40 A.M, când am ajuns pe aeroportul Otopeni, până la 03.30 A.M, am așteptat primirea bagajelor. Lipsa de personal ni s-a motivat. Dacă adulții își pierduseră răbdarea, imaginează-ți ce simțeau bebelușii, copiii care n-au fost puțini, după un zbor de șase ore.

Îți spuneam însă că nu m-am poticnit în aceste neplăceri, și aleg să rămân doar cu ceea ce merită. Îți povestesc un singur episod dintre cele frumoase. Îți voi vorbi despre perle și plăcerea de a mi le „pescui” singură, la „Tenerife Perla”, o companie de familie care a început cu o idee – timpul petrecut în vacanță este special și ar trebui prețuit în consecință.
Aici poți să-ți pescuiești dintr-un acvariu scoicile purtătoare de perle, iar o angajată ți le recoltează din interior pentru ca apoi tu să-ți alegi montura pe care vrei să le porți.
Am avut mână bună. Am nimerit perle pereche, care s-au îmbinat potrivit, și doar una altfel, de dimensiune mai mare, care și-a găsit locul în mijlocul celorlalte, pe colier, punându-le astfel în valoare. A fost o experiență frumoasă, accentuată de emoția așteptării de a descoperi ce minunăție se găsește în interiorul scoicii.

Aș mai avea multe să-ți împărtășesc, dragul meu, dar mă întorc la cele de aici, care mă cheamă, oriunde m-aș găsi. Și când spun aici, mă refer la Muzeul Pietrei, la locul unde tu te afli pentru totdeauna. Mă străduiesc să-l mențin activ. Am mai făcut un pas în sensul acesta. L-am inclus în circuitul „Noaptea Muzeelor 2023”, care va avea loc în data de 13 mai, într-o zi de sâmbătă. Poate, la un moment dat, se va adeveri ceea ce tu ai prevăzut cândva, și anume ca locul acesta să-și aibă vizitatorii pe care-i merită. Iar eu pot afirma că acest lucru începe să se întâmple, chiar dacă pașii sunt mici și timizi.
Dimineață am primit un grup de douăzeci de persoane. Dintre toate cuvintele de laudă auzite, am reținut spusele unei doamne: „Locul acesta are o energie aparte. Aici, am uitat că sunt bolnavă. Aici, m-am vindecat!”. Iar un preot a adăugat cuvinte elogioase la adresa mea, vorbind despre „norocul” tău de a mă avea, în continuitatea universului creat aici. Sigur că spusele lui sunt mult prea generoase, dar recunosc că mi-au făcut bine.

Acum te las. Aștept doi tineri de la Mireș, care astăzi și-au unit destinele, și vin la noi pentru a primi binecuvântarea în dăinuire a pietrei, așezând momentul acesta în fotografii care le vor vorbi peste ani despre iubire și nemurirea ei. Precum vezi, nu mă abat de la misiunea esențială a existenței mele, indiferent de ceea ce trăiesc. Nu-ți spun adio, ci te aștept ca și când… Mă despart de tine ca mereu…
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri