Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (108)

gio sighisoara 1 scaled 1

Buni zori, dragul meu! Cărți, nuanțe de alb și verde, liniște. Acesta e cadrul în care mă regăsesc acum. Oglinda mică, pictată vesel pe margini, mă îndeamnă să-mi aranjez părul. Nu știu prea bine pe cine îmi arată. O cunoștință parcă. Un chip pe care-l știu de cândva. Un suflet în continuă adaptare. La tot ce-l înconjoară și la sine însuși. Ochii de asemeni i-am mai întâlnit. Îi știam în altă lumină. Acum mi-e greu să-i citesc. Poate și din pricina a doar patru ceasuri de somn.

Am revenit la Sighișoara. La două astă noapte am ajuns. M-am trezit cu mult înainte să mă atenționeze alarma. Am învățat să dorm puțin, să mă trezesc fără ceas. Mai ales când știu că mă așteaptă ceva de făcut. Acum trebuie să scriu. Să-ți scriu. Să vorbesc cu tine. Nu mi-e clar ce vreau să-ți transmit. Nu știu ce va fi azi și mâine. Știu doar că nu pot lăsa duminica să treacă pe lângă noi în tăcere. Îmi doresc să mă auzi, iar tu fii sigur că te ascult și gândurile mele îți aparțin în clipa născută pentru noi în acești zori nesiguri de soare.

Dragul meu, crezi că există accidente fericite? Crezi că asocierea acestor două cuvinte este oportună? Accidente fericite ale naturii, ale firii, ale oamenilor? Întâlnirea noastră de pildă, poate fi catalogată așa, sau binecuvântare a fost, e? Crezi că întâlnirea noastră poate avea propria-i definiție? O teoremă în matematica dragostei, oare?

Demult nu ți-am mai pus întrebări. Am parcurs zilele trecute cartea noastră, aflată în lucru acum – „Scrisoare către tine – o sută de scrisori pentru Lucian”. M-am consultat în ceea ce privește subtitlul cu domnul Dumitru Velea, cu care de multă vreme nu mai dialogasem. Eu mă gândisem așa: Pe lângă „Scrisoare către tine”, să adaug „o sută de scrisori pentru poetul Lucian Avramescu”. El spune că nu-i potrivit să așez distanță între noi. ”… „o sută de scrisori pentru Lucian” e destul. Nu mai adăuga altceva. A fost bărbatul tău. Ai dormit cu el în pat. El oricum are locul lui. Nu-l cobori de pe niciun soclu dacă spui pentru Lucian, și nu scriitorul, poetul Lucian Avramescu”. Îl ascult. Așa voi face. Și el e prins cu scrisul. Are patru piese de teatru în gând. Am vorbit ca pe vremuri, inclusiv despre tine. Își amintea de felul tău de a scrie, de felul tău de a fi. Ne-a invitat, pe mine și Luciana, să ajungem în toamna aceasta la Lainici, iar eu i-am reînnoit invitația de a veni la Sângeru, așa cum ți-a promis.

Pornind de la întrebări, îți spuneam că am parcurs scrisul meu început în urmă cu un an și nouă luni, căci am pornit să-ți scriu din octombrie 2021. Probabil am simțit cum timpul curge în defavoarea noastră. Nu știu. Nu mi-e foarte clar de ce am ales această cale. Știu doar că altfel n-aș fi putut. Recitindu-le, le-am retrăit pe fiecare în parte. Mi-am amintit fiecare lacrimă, fiecare secundă de dor, fiecare dojană pentru neputință. Ți-am pus, și mi-am pus multe întrebări. La unele n-am renunțat nici azi. Pe Dumnezeu însuși l-am luat uneori la rost.

Cineva m-a întrebat dacă odată cu apariția acestei cărți, vor lua pauză și scrisorile. Nu! Nu voi înceta să-ți scriu. Nu știu cât de des, sau cât de rar, dar știu că dialogul cu tine nu-l voi întrerupe nicicând. De tine nu voi fugi, nu mă voi desprinde, indiferent de ceea ce voi trăi. Ai fost, ești și rămâi parte din mine. Pielea ta, pe a mea o îmbracă. Pleoapele tale, ochii mei învelesc. Buzele tale, de cald vor ține buzelor mele. Și aș putea continua, dar mă opresc. Când astfel îți vorbesc, focul din mine, iscat cândva de tine se reaprinde, așa încât aleg să-l las să mocnească. Să se sufoce în cenușa amintirilor. Nu mai continui să-ți vorbesc.

Îți trimit niște rânduri scrise cu ceva vreme în urmă. Cuvinte așternute în urma metamorfozei gândurilor. Ți-aș scrie o poezie, dar nu știu cum se scrie poezia. Nu știu cum se iubesc cuvintele între ele, astfel încât un poem să se nască. Așadar, primește în locul unui poem, rezultatul unui gând, unei stări, unui frison al firii, sub titul „Testament”:

mi-ai cumpărat luna,
pe datorie ai luat-o
la schimb, soarele ți-am dat
de la răsărit
și până la asfințit,
cu inima lui arzândă,
cu nesfârșita privire de sticlă
apoi, pământul ți l-am făcut cadou
botezat de tălpile-mi goale,
de sărutul tău

și ploaia ți-am dăruit-o
căzută din cerul trupului meu,
din norii suferinței
și cei ai plăcerii,
din fulgerele născute
din imposibila dragoste dintre rai și iad

cu totul mi te-am dat
drept dovadă
cenușa celei ce-am fost
sigiliu șade
pe testamentul semnat azi

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire eu

Parteneri