Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (132)

giorgiana scrisoare iarna scaled

Bun găsit, dragul meu! Nu sunt nici zori, nici noapte nu e. Să te întâmpin cu o cafea nu se cade. Un pahar cu vin roșu îți pun, așa cum îți place ție. Eu port parfumul care mie îmi place. Două plăceri potrivite pentru întâlnirea noastră. După sărutul zăpezii de azi, se cuvine să vorbim. Să dialogăm despre ninsoarea altcum a acestei ierni. Săptămâna trecută îți povesteam întunericul ei. Da, nu te mira, poate să ningă și întunecat uneori. Iată, astăzi, luminos a nins. Iar eu am primit botezul ei cu încântare. Nu caut explicații, înțelesuri. Mă bucur și atât! Ca pe o poveste de dragoste dintre cer și pământ am privit-o. Așa ți-a părut și ție, sunt convinsă.

Altfel, dincolo de zăpezi, viața își are cursul ei. Zilele trecute te-am evocat, prin Muzeul Pietrei, la o emisiune on-line, „Creatori de poveste”, realizată la publive.ro, de poeta și actrița Lidia Lazu, soția geologului Ion Lazu. Ți-am vorbit despre el de curând, când îți spuneam că am intrat în posesia unui album cu trovanți, pentru care se face „vinovat”. O carte de vârsta mea, în care descopăr condițiile de apariție a trovanților, și aflu cărui fapt se datorează această bogăție de forme, depășind orice imaginație. „Trovanții apar îndeosebi pe afluenții de ordin secundar, pe pâraie, vâroage și în râpi, după care eroziunea le șterge trăsăturile, reducându-i la pietre în înțelesul cel mai comun al termenului. Trovanții sunt deci concrețiuni grezoase sferice-ovoidale sau rezultate din contopirea mai multor elemente, dând forme cu aspect plăcut, unele cu totul ciudate, prezentând de fiecare dată suprafețe unduioase, armonioase, suave, ce pot face încântarea privitorului”, scrie domnul Lazu. De ce încerc să aflu mai multe despre aceste pietre pe care tu le considerai „cioplite de Dumnezeu”? Pentru că în muzeul nostru avem și o astfel de secțiune. Unii dintre ei sunt foarte spectaculoși, iar vizitatorii care îi privesc, fac interesante interpretări, asemuiri.
Iată, fac ce fac, și tot la tine ajung, la tot ce-ai făcut și a rămas.

Cineva mi-a spus: „În toate ieșirile publice, vorbiți doar despre Maestru’, și despre dumneavoastră mai nimic!”. Ce să spun despre mine? Dacă tu n-ai fi existat, eu, azi, n-aș fi! Într-o convorbire telefonică recentă cu Dumitru Pelican, tot despre tine am vorbit în bună parte. Își amintea de vremea în care era senator și vă întâlneați frecvent în emisiuni TV. Domnul Pelican m-a pus la curent cu ce se mai petrece acum în lumea politică, de care m-am cam depărtat de când tu ai plecat. Constat că nu s-au schimbat prea multe. Aproape că nu s-a schimbat nimic. „Țara e în picaj”, spune el, adăugând că „România este țara cu cea mai mare răsturnare de valori…”, dar asta nu-l face mai puțin optimist. El crede că nu peste multă vreme, lucrurile vor reveni cumva la ceea ce ar trebui să fie. De asemenea, mi-a creionat portretul multora dintre politicienii de azi. Cu ironie despre unii, cu dezgust despre alții. Domnul Pelican încearcă să păstreze un echilibru, dar e conștient că pentru faptul că gândește cu voce tare, deranjează pe mulți. Deocamdată nu e convins dacă se va alătura vreunei culori politice curând. Mi-a spus și cea pentru care ar opta, dar nu-l devoalez. L-am întrebat, printre altele, ce-i de făcut, astăzi, când multe publicații dispar? „Grea întrebare!”, a răspuns. Sunt de acord cu el! Însă cineva trebuie să dețină răspunsul! Și despre frumoasa și binecuvântata noastră țară am vorbit. Despre calitatea umană, și multe alte discuții care se prelungesc de aici. Adevărul e că vremurile pe care le traversăm, nasc multe întrebări, multe incertitudini, iar noi, cei mai mulți, avem doar libertatea de a le dezbate. Puterea rezolvării stă în altă parte. Dar tu, dragul meu, cunoști mult mai bine faptul acesta. Multă vreme ai scris, ai vorbit, ai încercat să schimbi ceva. Și, cât, oare, a folosit?

Acum, că ți-am redat o fărâmă din viața de aici, mă întorc la tăcerile zăpezii, la întâlnirea paharului cu vin roșu și parfumul suav care mă poartă în ceasuri târzii de neuitat. La ele adaug câteva versuri ninse de tine, într-o altă iarnă: „Zăpada tace, cum s-auzi zăpada?/ Mă cerți în somn și iar te culci pe nea/ Iar eu te mângâi cu un fulg pe spate/ Și-mi pari, cum dormi, chiar tu zăpada mea.”
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri