Buni zori, din București, dragul meu! Tăcut și cenușiu e orașul la ora asta. Un tramvai doar sparge liniștea. O tânără și câinele ei traversează strada. Blocurile par pustii. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Mașinile, care la alte ceasuri, aglomerează metropola, odihnesc și ele, într-o aliniere aproape perfectă. Privesc pe fereastră și mă gândesc la scrisul tău de altădată, de aici. Mirosul gurilor de canal îl evocai. Apoi, substraturile politice le așterneai pe hârtie. Nu prea găseai nimic înfloritor în orașul de care te desprinsesei în ultimii ani. Eu încerc să-i văd și partea luminoasă, chiar dacă în dimineața asta nu mi se arată decât griul ce-l îmbracă. Bucureștiul, care pentru unii pare obositor, sufocant, pentru mine înseamnă odihnă, detașare, refugiu, uneori.
Seara trecută, la restaurantul Seoul, l-am sărbătorit, într-un cadru restrâns, cu familia și câțiva prieteni, pe un tânăr medic cardiolog. Multe lucruri din sistemul medical am aflat. Și puține îmbucurătoare, pe care nu le pot pune sub semnul îndoielii. Mama tânărului, profesor doctor, membru al board-ului WFSA (Federația Mondială a Societăților de Anesteziologie), prietena lui, studentă în ultimul an la medicină, cu ambii părinți medici. Ea optează între ginecologie și oftalmologie. Doar că pentru cea din urmă, e greu să întrevadă în a deveni un bun specialist. Nu se vede oferind doar consultații. Iar pentru a ajunge să realizeze și intervenții chirurgicale, trebuie să meargă în India să învețe. Înțeleg că se practică un fel de turism medical. Plătești 10.000 de euro, și mergi o lună-două în Asia, unde participi activ la peste o sută de operații. Dar și aici e o problemă. Intervențiile nu sunt diverse. Înveți doar să operezi cataracta. Mi-a explicat de ce în România nu se poate, dar nu mă lungesc cu detaliile. Date fiind cele ce-am spus, va deveni probabil medic ginecolog ca și tatăl ei. Tot de la ea am aflat că foarte puțini studenți aleg hematologia. Dintre colegii ei, niciunul. Înțeleg că e o specialitate care adună o mult mai amplă arie de informații. E foarte mult de învățat. Știe și de la mama ei, medic hematolog. Mulți tineri se îndreaptă către chirurgie, mai ales estetică,….. Nădăjduiesc să ajungă să-și deschidă propriile cabinete, sau să lucreze în privat. Ori se văd plecați în Franța. România, în afară de București, Cluj și alte vreo două orașe mari, nu oferă, ca tehnică medicală și alte laturi logistice, mediul propice pentru ca tinerii medici să facă performanță. Și câte nu sunt de vorbit, de aflat dintr-un domeniu care ne afectează pe toți, într-o anumită măsură. Dacă ei știu suferința din sistemul din care provin, și n-o pot vindeca, cum s-o tratăm noi, viitorii pacienți, care ne punem speranța însănătoșirii?
Dragul meu, aș vrea să mă depărtez de zona asta, mai ales că vineri, ajunsă în București, într-o zi cu multe incertitudini pentru mine, primul lucru de care m-am izbit a fost imaginea unui bărbat prăbușit pe trotuar. Părea un bărbat tânăr. Câțiva paramedici îl resuscitau, se străduiau să-i reactiveze inima. Fără succes. Tabloul acesta m-a reîntors în timp, în acea dimineață fatidică. Mult timp mi-a luat să-mi revin, mai ales că urma o întâlnire pentru care trebuia să fiu lucidă. Dar, cineva face ca atunci când simt prăbușirea, să-mi trimită raza speranței. Lumina de care am nevoie, pentru a nu mă lăsa pradă întunericului. Pe fondul acesta a venit și bucuria produsă de Alina Slesarenco, o tânără din Republica Moldova, de mică pasionată de frumos, care de opt ani trăiește în București. Pe Alina am cunoscut-o în urmă cu un an, la Muzeul Pietrei. Atunci, m-a invitat la salonul ei „Agathe Paris 45”. Timpul a trecut, și n-am reușit să ajung. Aflând că sunt în Capitală, mi-a spus să vin negreșit. Am fost. Și mare mi-a fost uimirea. În locul acesta select, sentimentul e cu mult mai plăcut decât acela pe care-l simt femeile într-un salon obișnuit. Aici, doamnele nu găsesc doar servicii de calitate. Aici, este o întrepătrundere de artă, bijuterii și alte produse de care o femeie are nevoie pentru a-și schimba nu doar imaginea, ci și starea interioară. Pentru a se simți confortabil. Pe mine m-a dus cu gândul la saloanele acelea în care doamnele din înalta societate de altădată, se întâlneau la ceai, la discuții înalte, nu de boudoire. Mobilierul și tot decorul, în stil parizian, este ales de Alina, de la diferite galerii de artă din București.
„Salonul Agathe este despre naturalețe și femei frumoase, unde clientele revin de fiecare dată ca într-o familie frumoasă, alături de specialiști talentați. Agathe este o persoană grijulie, care cultivă pacea și armonia, oriunde merge. Înțelegătoare și atentă la problemele celor din jur. Dreptatea este cuvântul ei de ordine. Știe să ofere sfaturi temeinice și nimic nu scapă analizei ei. În curând vom deschide și o academie, în fapt o platformă, unde vor preda cei mai talentați, cei mai buni din domeniul Beauty!”, spune Alina Slesarenco. Eu spun că Agathe este Alina, sau Alina este Agathe. Sau, în fiecare găsești personalitatea celeilalte. E așa cum își dorește să fie fiecare femeie. Educată, rafinată, naturală. În armonie cu sine, și cu lumea din jur. Și eu m-am simțit parte a acestei frumuseți cultivate, pentru două ceasuri. Ca de altfel, fiecare femeie care trece pragul acestui salon bucureștean.
Dragul meu, iată ce oameni luminoși îmi aduce uneori Muzeul Pietrei. Piatra din care ei sunt alcătuiți e caldă și catifelată. Și, atunci când frigul pune stăpânire pe sufletul meu, prin ei îl țin departe. Acum, înainte de a-mi lua rămas bun de la tine, mai adaug ceva care e în fază de proiect. O colaborare între AMPress și publive.ro. Cătălin Călin a venit cu ideea ca eu și el să facem vinerea, cel mai probabil, timp de 30 de minute, o retrospectivă a săptămânii, cu informații din toate domeniile, publicate de agenția noastră. Cătălin ar vrea să începem cât mai repede. Vom vedea! Te anunț, de va fi! Sunt nevoită să te las. Prietenii din grupul „Oameni mulțumiți”, aflând că sunt în București, m-au invitat să sărbătorim o doamnă octogenară, care mă apreciază pentru ceea ce fac, pentru ceea ce sunt. Eu voi fi una dintre surprizele doamnei Geta. Mă bucur să pot aduce puțin frumos în viața unor oameni, așa cum alții fac soarele să răsară pentru mine, în momente întunecate. La tine, am speranța luminii mereu. De tine, niciodată nu mă desprind. În amintire te îmbrățișez, oriunde m-aș afla!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
