Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (144)

giorgiana

Dragul meu, bun găsit! Dintr-un București neprietenos astăzi, îți scriu. E rece și îmbufnat. Cerul nu lasă decât din când în când soarele să se arate. Mi-e dor! De multe, dorul mă încearcă. De clipe senine, de anumiți oameni, de suavitatea unor cuvinte, de adevăruri, de tine mai ales! Și, dacă mă gândesc bine, chiar și de mine mi se face dor uneori. De mine, dintr-un alt timp, la care nu mă mai pot întoarce. Îl pot privi, îl mai pot trăi doar prin căutarea unor amintiri. Amintirile nu apun ca soarele, spre noapte. Ele rămân și așteaptă să le deschizi ușa. Asta fac atunci când rătăcesc cheia prezentului.

După o săptămână intensă încerc odihna. Până mâine, când drumul spre Sângeru voi parcurge. Acolo, multe mă așteaptă. O nouă săptămână care mă va găsi cu îndeletniciri gospodărești, vizite anunțate la muzeu și reconectarea la trecut. Pentru că da, fiecare zi petrecută în universul sângerean, mă ține captivă altor vremuri, în care bine și rău mi-a fost. Binele ține de tine, răul tot legat de tine e, dar generat de suferințe care n-au ținut cont de vrerile noastre. Suferința vine fără să-ți ceară acordul. Te revolți, cauți răspunsuri și îndurare, până când o accepți, înveți să trăiești cu ea, până când cineva decide să întrerupă lanțul neputinței, și separă tot ce-a fost în lumi intangibile. Însă acestei separări, eu încerc să creez totuși o punte. Cea a cuvintelor trimise de aici către acolo. De aceea te caut periodic.

Să știi că aproape tot ce se petrece după plecarea ta, se raportează la tine. Ca și emisiunea la care am fost invitată vineri, „În centrul atenției”, care va fi difuzată duminica viitoare (28 aprilie), seara, la 20.00, la postul „Speranța TV”. Ionuț Vulpescu „se face vinovat” pentru prezența mea acolo și, alături de el, doamna Valeria Sitaru, realizatoarea acestei emisiuni. Aștept cu nerăbdare să văd rezultatul. Gândindu-mă după încheierea filmărilor, am multe să-mi reproșez. Multe aș fi putut spune, dar emoția pe care n-am reușit încă s-o gestionez, mă împiedică să fiu așa cum s-ar cădea să fiu. Mai ales atunci când e vorba despre tine, despre noi. Câte mai am de deprins, de învățat! Cred însă că n-am să ajung să trăiesc niciodată mulțumirea față de mine, de acțiunile mele, de rezultatul celor ce fac. Mă consum deseori din pricina acestor nemulțumiri. Și, pe acest fond, mă încurajez că nimeni nu ajunge perfecțiunea în existența sa. Așa mă consolez, așa mă încurajez că mâine voi greși mai puțin decât azi.

Dragul meu, îți vorbesc în continuare despre o vizită primită de curând la Muzeul Pietrei. Cea a regizorului și scenaristului Cristi Puiu. Impresionat a fost de ce-a văzut, impresionată la rându-mi am fost de descoperirea unui om cu trăiri complexe, și de un gest la care martoră am fost. Ajuns la mormântul tău, s-a așezat în poziție ghemuită, cu palmele pe criptă. Mult a stat așa în tăcere. Am vrut să imortalizez printr-o fotografie momentul, dar mi s-a părut o impietate. Apoi, am simțit că prezența mea nu se cuvine în cadrul acela, și m-am depărtat. V-am lăsat singuri. Nu știu ce ți-a spus. Nu știu cum ai primit gândurile lui. Știu doar că nicio altă persoană, în afara familiei, nu a întârziat atât de mult la căpătâiul tău. Cristi Puiu are o latură spirituală pe care am întâlnit-o la foarte puțini oameni. Poate și prin natura profesiei. Scrie, pictează, e atent la tot ce i se-arată în jur. Vede ceea ce alții trec prea ușor cu vederea. Îi place să gătească. Am vorbit despre multe lucruri legate de activitatea lui, dar și despre viață, despre oameni, despre copiii noștri, despre zodii. E berbec, ca și mine. Berbecii, spune el, sunt muncitori, vor să facă multe lucruri și astfel le pierd pe unele din vedere. Berbecii au multe calități, sunt copiii zodiacului, de aceea se obișnuiesc greu cu ideea morții, și se pare că acești nativi nu se înscriu în zodiile longevive. Acest lucru nu-l știam, dar îl gândesc, mă raportez la el, când vine vorba de mine. E mai degrabă o temere, și aproape o certitudine, cu care viețuiesc permanent. Până la urmă, nu moartea e singura certitudine pe care o deținem?

Mă întorc la activitatea lui și îți spun că speră ca în luna octombrie să înceapă filmările unui nou proiect, pentru care acum construiește o casă la Pietroasele, în Buzău. Zi de zi navetează între București și Buzău, urmărind îndeaproape activitatea meșterilor, care știi tu mai bine cum sunt. Mi-a făcut bine dialogul de două-trei ceasuri cu Cristi Puiu, care a promis că va reveni la noi, împreună cu soția lui, Anca, producător. Această întâlnire se înscrie între acelea care mă înnobilează, și din care îmi procur resurse sufletești pentru ziua de mâine. Așa cum a fost și întâlnirea cu doamna Valeria Sitaru, actriță și scriitoare de film și teatru, pe care sper s-o mai revăd, poate chiar la muzeu, așa cum mi-a promis.

Cu aceste gânduri de recunoștință pentru oamenii care-mi îmbogățesc și-mi înfrumusețează existența, mă despart acum de tine. Și-ți spun din nou că mi-e dor. Mi-e dor de tot ce-am trăit cândva, și de tot ce-aș putea trăi în armonie, mâine, poimâine, și-n zilele ce-mi vor fi date!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri