Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (87)

giorgiana an nou 1

Dragul meu, am promis că nu mă voi opri din a-ți scrie, dar recunosc că îmi propusesem ca astăzi să nu te caut, în afara gândului. Iată că nu reușesc. Aș fi putut, dar mi-e teamă să amân, pentru că nu știu ce urmează și dragostea secundei de acum, se poate disipa în umbra secundelor ce vin. Așa încât primește seninul clipei. Senin? Da! Ceața poate fi mai densă uneori.

Iată-ne în prima zi a anului 2023. Începutul celui de-al doilea an fără tine, și primul în care fiecare dintre noi trei, am fost cu totul separați. Tu, pe tărumuri necunoscute mie, fiica noastră la munte, de unde se întoarce zilele următoare, iar eu, ca mereu, aici. Și, pentru câteva ore, puțin mai departe, la Păulești. Prieteni noi m-au suportat în noaptea de Revelion. Am refuzat câteva invitații promițătoare, îmi propusesem ca destinație, patul, dar ei, Ea, mai degrabă, m-a convins. Au fost gazde minunate, și le mulțumesc. La ora trei m-am întors acasă. La tine. Îți mărturisesc că aș fi prelungit drumul. Șoseaua era aproape pustie. Gândurile mele simțeau nevoia acută de a călători la nesfârșit, iar în timpul mersului cu mașina, într-un ambient muzical special, se simt cel mai bine. Aș fi mers așa, mult, mult, până la întâmpinarea celuilalt an poate, dacă nu și mai departe. M-am oprit însă.

Aici te afli tu. Noi. O viață. Un univers, din care nu pot, și nu-mi doresc să fug. Voi conviețui cu tot ce compune el. Mă voi ghida după ce m-ai învățat, după ce simt, după ce-mi spun ei, câțiva oameni, la care țin. Și toți îmi zic: „Nu trebuie să-l uiți. Ai făcut tot pentru iubirea voastră, dar tu ești încă aici, pe pământ. Trebuie să continui să trăiești”.
Au dreptate, dar trebuie să deslușesc mai întâi ce înseamnă a trăi. Și nu dicționarul mă va ajuta, iar tu foarte bine știi.

Zi de primăvară a fost azi. La ora 15.00, termometrul din fața primăriei arăta 20 de grade. Spre deosebire de zilele precedente, a fost ceva mai liniște. Câteva glasuri de copii animau ambientul comunei. Și soarele. A fost atâta lumină încât, după multă vreme, am simțit nevoia să șed în balconul dinspre stradă al casei, unde doar în zilele de vară mă găsesc și, cândva, ne găseam.
În curțile noastre, tăcerea a dominat azi. Glasul meu, doar, l-ai auzit. Și eu, pe al tău. N-a fost cu totul trist, așa-i? Cum ar fi fost să te știu alături, lângă părinții tăi, sau puțin mai departe, la Bellu, în București? Ești acasă, și mă ajută să te aflu aici, așa cum știu că singurul lucru bun din plecarea ta, e faptul că ai rămas în locul acesta. Știu mai bine ca oricine, ce înseamnă această împlinire pentru tine.

Dragul meu, îmi lipsești! Recunosc, fug de tine de multe ori. Mă educ să nu mai depind de tine, dar la acest capitol n-ai fost un bun profesor. Ai încercat, dar trebuia să fii mai exigent. Te-ai lăsat influențat de mine, nu? Mă răsfăț, precum intuiești! N-ai nicio vină, în afara celei de a te fi născut pentru a fi fost iubit în adevăratul înțeles, și de a nu mai putea fi uitat după ce inimi ai atins.

Mă rog ție, îngerului meu păzitor, fă să-mi fie totul mai ușor. Ajută-mă să trăiesc ca și când … ca și când nu te-aș fi aflat. Știu, pare greu de înțeles ce-ți cer, dar am convingerea că ești singurul care percepe întru totul ce-am vrut să spun. Veghează-mi gândurile, deciziile, tot ce urmează. Ai uriașa obligație de a nu mă abandona. Vezi? Ba te îndepărtez, ba te chem! Sunt convinsă însă că în nehotărârea mea, poți găsi cele mai bune soluții pentru mine. Cineva îmi spunea că sunt alambicată. Cred că are dreptate. Ceea ce, până la urmă, nu e o tragedie! Tu ești cel care mă știe cel mai bine, așa încât folosește-te de asta. Ajută-mă, dragul meu! Ca mereu!
Pe curând!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri