Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (95)

giorgiana tissou

Dragul meu, bine te regăsesc! Navetez. Drumurile mele se împart și se despart. Între trecut și prezent călătoresc. Timpul mă presează. Nu el în sine, ci împrejurările, acțiunile încadrate în spațiul căruia noi îi atribuim statutul limitat de minute, secunde, zile, ani. Noțiunea timpului am căpătat-o târziu. La împlinirea a treizeci de ani de viață, când am simțit pentru prima dată mângâierea melancolică a trecătoarei prospețimi a femeii. Apoi, confruntarea abruptă cu timpul a fost la 35 de ani, când am constatat că încep să te pierd. Și până la 37 de ani și jumătate, te-am pierdut în fiecare zi câte puțin. Așa am învățat plecarea ta definitivă. Ceas de ceas, zi de zi, noapte de noapte. O desprindere cumplită. O moarte lentă a tot ce-am trăit.

Dragul meu, așa mi-a fost predată lecția timpului ireversibil. Și acum mă lovesc, ca fiecare trăitor, în cotidianul grăbit, de semnificația acestei scurgeri succesive de momente. Noi, oamenii, ne propunem țeluri, ne programăm iluzii în funcție de timp. Îți mărturisesc că de ceva vreme, acest fenomen îl privesc și altcum. Minutele, secundele mi se arată într-un fel distinct. Ceasul nu este doar un instrument de măsurare a timpului, un dispozitiv, ci o operă de artă. Da, chiar așa! Zilele acestea am participat la un eveniment organizat de Ion Schiau, fondatorul Albini Prassa, care se ocupă de distribuţia unor mărci de ceasuri pe piaţa locală, cel mai mare brand al companiei fiind Tissot. De data aceasta a fost lansat un ceas ZRC, despre care a vorbit chiar George Brunet, unul dintre strănepoții celui care a înființat brandul în anul 1904. Cei prezenți, în majoritate domni, abordau ceasul nu ca pe un accesoriu cu care-și puteau hrăni orgoliul, cu care își puteau afișa potența financiară în anumite medii, ci ca pe un obiect de mare valoare artistică. Pentru că orologeria este o artă. Și acest adevăr mi l-a evidențiat singurul român deținător al prestigiosului ceas Blancpain 1735 Grande Complication, piesă ce reprezintă chintesența orologeriei elvețiene. Pentru crearea acestui ceas, Dominique Loiseau a avut nevoie de 365 de zile de lucru. Brandul Blancpain a creat prin această bijuterie a șaptea minune a orologeriei prin înglobarea celor șase complicații de bază (ultraslim, tourbillon, minute repetition, perpetual calendar, moon phase, chronographe rattrapant), într-o singură piesă, devenind astfel cea mai complicată din lumea complexă a artei meșteșugului orologer.

Românul colecționar deține ceasul cu numărul 22, din cele 30 create. Valoarea materială a acestuia nu ți-o împărtășesc. Este amețitoare. De altfel, nici proprietarul lui nu se preamărește cu acest aspect. Pentru el, simbolistica este alta.blancpain

Din colecția – concept unic – pe care o deține, fac parte alte câteva zeci de ceasuri, de asemeni de mare valoare artistică și nu doar. Obiectele expuse până de curând într-un spațiu muzeal, „zac” acum în cutii pe care se așterne praful și doar ochii celui ce le-a adunat laolaltă și le-a dat cu totul alt sens în afara celui trecător al timpului, le mângâie cu privirea. Aceste ceasuri își vor locul lor, în vitrine, în atenția privitorului, nu se doresc a fi extravaganțe la încheieturi dornice de opulență. În România noastră de azi, lucrul de preț greu își croiește drum bun. E loc destul însă, prea mult spațiu destinat celor mărunte, perisabile, ușor accesibile unei importante mase. Ce e cu adevărat esență, rămâne în urmă, izolat de indiferență și dezinteres.

Dragul meu, îți vorbesc despre stări de fapt pe care le-ai constatat și tu în diferite etape ale existenței, în loc să-ți spun „La mulți ani”, căci azi e Ziua Mondială a Scriitorilor, iar timpul vostru nu se sfârșește niciodată. Ceasul scriitorilor ticăie zilnic prin vers, prin rimă, prin cuvânt. La masa cuvintelor am avut onoarea să stau zilele acestea cu câțiva scriitori, pe care nu am avut prilejul să-i întâlnesc până acum. Ioana Crăciunescu și Marius Ghica. Te știau. Mi-a făcut bine să respir același aer cu ei. Să-i ascult. Să primesc preaplinul lor spiritual pe care-l transmit mai departe, ca pe un dat. Cuvintele actriței și poetei Ioana Crăciunescu pluteau, alungau demonii realității vrăjmașe. Vorbele ei solfegiază, deschid porțile cerului, lăsând timpul în urmă.

Intimidat de timp nu se lasă nici poetul Theodor Răpan, și scrie și scrie și scrie. Am fost la lansarea celor patru volume de „Terține”, desfășurată la Fundația Titulescu, unde am întâlnit oameni cunoscuți ție, cititori ai AMPress care m-au întâmpinat cu „Buni zori!”.
Precum vezi, dragul meu, între trecut și prezent mi-e drumul. Din lumea cuvintelor nu mă abat. Timpul, prieten încerc să mi-l fac. În rest, e primăvară. În curând aș putea zice că mai îmbătrânesc puțin. Dar știu că nu-i așa. Cu mine mi-e bine. Cu absențe definitive încerc să mă împac. Altfel, ceasurile le percep diferit. Ceasurile din zi și din noapte. Din doruri, salbe de gală îmi confecționez. Grija, Înaltul mi-o poartă. Mă întreb încă, uneori, rolul meu pe pământ, care-i? Și răspunsul răzbate de pe calcarul crucii încălzit de fotografia ta.

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri