Dragul meu, cum îți este? Mie mi te-ai arătat vesel, și tare m-aș bucura să te aflu așa! Aici e prea multă moarte pe centimetrul pătrat de viață. Veștile acestea îmi vin una după alta, încât am sentimentul că în afara morții nu mai e nimic pe pământ.
A plecat și bunul tău prieten Ioan Marinescu, fost prefect al județului Dâmbovița. Săptămâna trecută vorbisem despre el cu niște vizitatori ai muzeului Pietrei, sosiți din Târgoviște. Le spuneam despre lansările de carte și evenimentele la care ai participat acolo, și aminteam câțiva prieteni și apropiați ai tăi din județul lor – Adrian Țuțuianu, conferențiar universitar și senator, Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii care a și cuvântat la una dintre lansări. Despre Ioan Marinescu mi-au spus că îl știau grav bolnav, ceea ce nu-mi prea venea a crede. Îl știam sănătos, puternic, plin de viață. Însă, gândidu-mă mai bine, așa mi-am explicat absența lui de la evenimentul din 13 august 2021, apoi de la plecarea ta definitivă din 15 decembrie. Altfel, era nelipsit de la tot ce organizai tu. Cititor constant al AMPress, reacționa de fiecare dată la materialele tale, ale mele, ale Lucianei. A făcut-o până în urmă cu câteva zile.
Ioan Marinescu avea un fel special de a fi, avea o energie aparte pe care o transmitea și celorlalți. Salutul lui, urarea pe care o făcea prietenilor și cunoscuților era de asemeni una în stil propriu: „Să te iubească viața!”. Frumoasă binecuvântare! El iubea viața. Se vedea acest lucru, chiar dacă-l cercetau și pe el tot felul de frământări politice și personale. Îmi amintesc că la un moment dat era îngrijorat pentru fratele lui care avea grave probleme de sănătate, și ți-a cerut sprijinul în acest sens. Dar nu-și lăsa neliniștile la vedere. Era furnizor de optimism pentru cei din jur. M-a întristat plecarea lui! Sunt oameni pe care ți-e greu să-i asociezi cu ideea de moarte. Deși, nu știu de ce mă mai surprinde acest fapt când, pe tine, pe care mi-era imposibil să mi te închipui vreodată murind, te-am asistat zi de zi, până la final.
Aș vrea să știu că mai există și altceva pe pământ în afara sfârșitului. Că mai există început. Viață fără lacrimi și încruntări. Iubire. Îmbrățișări de bun regăsit, nu doar de adio.
Dragul meu, am pierdut firul acestei epistole, și știi cum e atunci când ieși din starea aceea în care cuvintele curg în cascadă. Interfonul a fost foarte activ astăzi. Au fost vizitatori în mai multe rânduri. În timp ce-ți scriam m-a întrerupt Oana Sârbu. A venit cu fiul ei Alex, de 13 ani. Le-a plăcut tare mult. Au spus c-o să revină și când vremea va fi mai prietenoasă. Poate la vară. Și-ar dori să petreacă o zi-două aici. E dezamăgită de ceea ce se petrece în industria muzicală. Artiștii din generația ei sunt marginalizați. Nici televiziunile nu-i prea mai caută. Știi doar ce face rating acum.
Că tot suntem la capitolul generații de artiști, iată că Grupul Vouă rezistă. A împlinit de curând 40 de ani. Adrian Fetecău și colegii lui nu se dau înlăturați de noile generații. Au încă planuri și dorința de a continua. Adrian Fetecău m-a sunat de curând. Mi-a trimis două fotografii din 2002, când grupul Vouă a împlinit 20 de ani, prilej cu care ți-a oferit „Trofeul VOUA 20”. Mi-a vorbit foarte frumos despre tine. Făcea un bilanț al poeziilor tale pe care le-a recitat de-a lungul anilor.
Și Marina Almășan îmi trimite fotografii din bogata ei arhivă. Sunt din timpul emisiunii „Ceaiul de la ora 5”, și nu doar. Voi ați avut o lungă colaborare, până de curând.
Adun toate aceste fotografii și voi face un colaj pe care-l voi pune în sala de expoziție de la parter. De curând, am făcut un astfel de tablou, dar cu fotografii mai recente. Cu personalități, dar și prieteni dragi.
În rest, dragul meu, corespondez cu scriitorul Dumitru Velea, care lucrează de zor la noul număr al revistei „Banchetul”. I-am trimis câteva poezii de-ale tale pe care le-a dat mai departe doamnei Denisa Crăciun, care le-a tradus în franceză. Materialele care s-au scris despre tine în perioada aceasta, de asemenea i le-am transmis. Urmează să fac o selecție de 15-20 de fotografii, și să aleg și trei dintre scrisorile mele. Aici îmi va fi greu! Nu-mi place să aleg singură între ceva și altceva. Doar știi! Mai durează până ce mă voi obișnui.
Ieri, l-am căutat pe domnul Răzvan Costea, să aflu în ce stadiu sunt vitraliile. „Pe la mijloc. Lucrăm neîncetat la ele, de atunci. E foarte mult de lucru la ele. Pictura și fuziunea crucilor centrale… Vă anunț când mă apropii de final”. Așa mi-a scris. Adevărul e că prima variantă pe care mi-a trimis-o pentru vitralii, era mai simplă. Eu am ales-o pe cea de-a doua, ceva mai complexă. Important e că le vom avea în curând.
Altceva, ce să-ți spun, dragul meu? Mă bucur să te știu bine, așa ca în visul de azi-noapte. Despre mine, doar atât! Cineva m-a întrebat astăzi – „Ce faceți?” Credeți că eu știu?!, i-am răspuns.
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
