• Home
  • Editoriale
  • Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare de sinceritate și mulțumire

Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare de sinceritate și mulțumire

giorgiana alb negru 2

La ceas de sărbătoare, căci sărbătorile încă mai sunt, mai urmează, simt să transmit un gând, poate mai multe, acelora care mi-ați rămas alături din ziua de 12 decembrie 2021. Și vă voi scrie cu sinceritatea cu care v-am obișnuit. Din ziua aceea de duminică, tot ceea ce știam, ce credeam despre mine, despre viață, s-a schimbat. N-am crezut că voi putea merge mai departe. Nu știam c-am să pot fără el. Fără omul care mi-a fost tot, care m-a învățat să fiu mai mult decât credeam că știu. Dar dumneavoastră, cititori ai AMPress, prieteni, oameni noi apăruți în viața mea m-ați determinat să pot. M-ați obligat să nu abdic. Ați fost prelungirea lui, continuarea unui drum pe care el îl începuse demult, când eu aveam 21 de ani. Atunci când nimeni, nici măcar noi, nu credeam că vom dura. Dar am durat. Și tot ce-am fost va dura de acum în amintire, în suflet, în rândurile rămase mărturie. Va dura, de asemenea, prin copilul nostru.

De ce vă scriu azi? Pentru a vă mulțumi. Pentru că prin sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră am reușit să întâmpin și ziua de azi. Dincolo de familie, care mi-a fost aproape permanent, dincolo de cititorii AMPress, moșteniți de la Lucian Avramescu și, câțiva, nu puțini, dobândiți pe parcursul acestui an, mi-au fost alături câteva persoane care nu aveau nici o obligație să-mi suporte suferința. Să mă susțină. Chiar și telefonic, distanța fiind mare. Se știu ei, și îi asigur că în sufletul meu își găsesc locul special de unde nu vor fi detronați nicicând.

Le sunt recunoscătoare oamenilor care au fost lângă mine, care au răspuns afirmativ când le-am solicitat sprijinul și prezența la cele câteva evenimente organizate întru amintirea scriitorului Lucian Avramescu. Nu e puțin lucru să te bazezi pe astfel de oameni. Nici pe ei nu-i numesc, se recunosc singuri, iar eu mărturisesc că mă simt onorată de prietenia lor.

A fost un an greu, dar cred că greul cel mai greu abia acum începe. Voi vedea. Încă suntem în 2022, așa încât nu-l aduc în discuție pe cel ce-i va urma. M-am străduit să nu înșel așteptări, să nu dezamăgesc, să fac totul cât mai pe potriva scriitorului și jurnalistului Lucian Avramescu. Nu știu cât am reușit. Știu totuși că întotdeauna e loc pentru mai bine. Și nu voi înceta să muncesc să îmbunătățesc ce-i pe jumătate făptuit.

Voi continua să-i scriu dragului meu, indiferent ce se va petrece cu mine. Nu puține persoane m-au atenționat că dacă voi continua șirul scrisorilor, voi rămâne singură. Nu, n-au dreptate. Astăzi sunt singură pentru că așa am simțit. Pentru că așa merita să cinstesc dragostea ce ne-a unit. În sinceritatea-mi cu care v-am obișnuit, vă spun că demult aș fi putut să nu fiu singură. Mi s-a mărturisit chiar iubirea. Dar n-am vrut. N-am putut. N-a fost cine trebuia să fie, poate. Probabil, la un moment dat, sufletul meu va avea nevoie de nesingurătate, însă nu mă voi grăbi. Nu alerg după nimic, nu caut nimic, în afara înțelepciunii, bunătății, devenirea unei eu mai pregătită, mai puternică. De-aș putea, aș face ca timpul să se oprească în loc în noaptea de 1 ianuarie 2023. Dar nu pot face acest lucru, așa încât mă înarmez să înfrunt tot ce va veni.

Până atunci însă mai sunt niște zile, în care dormitez la umbra celei ce sunt, ce-am devenit, prin el, prin voi, dragi prieteni, dragi cititori, dragi oameni care m-ați desenat așa cum azi mă vedeți, cum mă văd. Vă doresc An Nou cu bucurii, împliniri și belșug de sănătate! Să fie liniște, să fie pace! Să ne revedem cu bine!

Cu prețuire, recunoștință și sinceritate, eu
Pe curând!

Parteneri