frumoasa mea, spuneai,
în timp ce brațele tale,
mă înălțau să ating cerul

cuvinte duioase,
buzele tale rosteau,
când inima ta,
în pieptul meu bătea,
când inima mea,
locul inimii tale ocupa

dulci dezmierdări,
furate, pe apucate,
după distanțe lungi,
după multe anotimpuri traversate

toate rămân,
nimic nu se pierde,
chiar dacă munți
și căi ferate ne separă,
gări pustii
și trenuri definitiv uitate pe șine

nimic nu se schimbă,
fiindcă ochii tăi, de departe m-ajung,
vocea ta, de dor îmi ține,
iar amintirea,
focul arzând îl menține
a tot ce-a fost
și mai poate să fie,
când timpul nostru va decide,
când noi sensuri giratorii,
pentru mine,
pentru tine,
pentru cei ca noi,
împotriva lumii
se vor ține