Giorgiana Radu-Avramescu: Ți-am promis! Sărut inima cuvântului tău
te voi îmbrățișa, am zis
o voi îmbrățișa, ți-am promis
ca pe copilul nostru,
ca pe dragostea noastră,
ca pe tine, cu totul
metaforă,
gând,
cuvânt,
inimă,
trup
iată, așa am făcut
mai devreme decât am promis
mai devreme de 14 august
astăzi am sărutat-o
e caldă
cuvintele suferinței
încă ard
cuvintele speranței
încă lăcrimează
salutul „Buni zori!”
îl murmură fiecare filă
n-am mai avut răbdare
primește, azi, darul meu,
darul nostru,
al celor implicați,
primește neuitarea noastră,
din strânsoarea gândului
nu-ți vom da drumul,
din brațele amintirii
nu te vom lăsa să pleci,
în inimile noastre
întotdeauna va bate
inima ta,
inima cuvântului tău,
inima vorbei tale
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






