multe rămân uitate
o țigară aprinsă,
un pahar de vin nebăut,
oglinda neștearsă la baie,
și chiar un fugar sărut

și altele, multe, neuitate se vor
privirea lui, de pildă
privirea aceea
care în ceea ce ești și nu ești,
te îmbracă și dezbracă

apoi, o noapte de dragoste clandestină
în amintire, tatuată
degetele care duios și pătimaș
pe piele pictează,
ochi nedormiți, păr nepieptănat,
după o furtună neîntâmplată
la rându-le își au drept la neuitare

scrisori scrise în palmă,
cu buze care știu a rosti
alfabetul anonim al clipei
ce poate nu se va mai nimeri vreodată

și câte nu sunt de uitat și neuitat,
câte sunt de trăit și întâmplat,
în viața care dintr-o scânteie se-aprinde,
și tot așa se stinge
în timp ce cortina prea devreme,
voit, se lasă,
uitând că nimic nu e pentru totdeauna,
că prea repede obosim
în vremelnica existență,
și mult prea târziu
din amorțeală ne trezim,
când umbre devenim,
umbre căzute în genunchi,
umbre ce nu mai sunt de iubit,
umbre rebut,
uitate într-o necunoscută casă,
unde doar banchete pustii
se țin,
unde doar rochii ale singurătății se poartă