Giorgiana Radu: Bat clopotele a sărbătoare

Clopotele răsună peste sat a sărbătoare, anunțând din zori Floriile. Ramuri de salcie, narcise și zambile se dăruiesc pe sine drept jertfă pentru această zi a bucuriei. Pomii și-au pus și ei veșminte noi, țesute cu broderii parfumate. Natura toată s-a pregătit de sărbătoare, neștiind că găteala va fi și pentru înmormântare. Iisus l-a înviat sâmbătă pe Lazăr, iar în Duminica Floriilor a fost întâmpinat ca un împărat în Ierusalim, cu ramuri de măslin și de finic. Urale și osanale i-au fost aduse de cei care – poate erau alții! – l-au răstignit mai apoi. Fericirea acelei zile avea să aducă prevestirea trădării, a patimilor și a morții. Prima moarte ca preludiu al Învierii.

De ce oare momentele de bucurie supremă sunt răsplătite, aproape întotdeauna, cu tristețe, cu nefericire? E cumva un semn că ar trebui să gustăm fericirea în porții mici, pentru a nu cădea în păcat?
Se spune că și râsul în exces ar fi inclus în lunga listă a nelegiuirilor omului în fața lui Dumnezeu. Iisus – zice-se – n-a râs niciodată. Înțelegem că totul în viață trebuie făcut cu măsura conștiinței. Cu excepția faptelor bune. Aici nu se impun limite, dimpotrivă. Doar că la acest capitol nu comitem excese, din păcate!

Iisus a Înviat pentru catolici, iar noi, creștinii ortodocși ne pregătim să-l răstignim. Este una din cumplitele neînțelegeri ale slujbașilor bisericești care, după marea schismă, n-au mai găsit cale de împăcare, așa că Învierea se petrece de două ori, la distanță de șapte zile, pentru aceiași credincioși întru Iisus.

Distribuie prietenilor

Săptămâna Patimilor ne găsește în febra pregătirilor de Paști, uitând, ca mai mereu, adevărata semnificație a marilor sărbători. E încă timp să ne cercetăm, dincolo de răsfățul papilelor gustative. În aceste zile putem îngropa ce nu ne este de folos din eul nostru, înviind virtuți abandonate în nepăsare. Niciodată nu e prea târziu pentru înfăptuirea frumosului, a binelui. Important e să dorim dezmorțirea creștinului din noi, îndepărtându-l pe cel care se cuibărește deseori la subsuoara înfumurării. Avem încă timp! Sărbătorile sunt aici, iar noi ne putem găsi în rimă cu profunda lor semnificație. Dacă vrem!