Ziua femeii a trecut, dar ea, femeia, rămâne o carte neîncheiată, la care mereu și mereu, indiferent de vârstă, profesie, ori clasă socială se adaugă rânduri, file de experiență, trăiri, împliniri, eșecuri. Feminismul, emanciparea femeii, nu sunt concepte atribuite perioadei recente ale evoluției. Ele se găseau și-n antichitate, și-n evul mediu sau perioada renașterii. De veacuri, femeia se caută pe sine, convingând astăzi societatea că nu este inferioară bărbatului, ba de multe ori chiar arătându-se mai puternică, mai abilă decât el, fără a fi însă o competiție între sexe.
Citesc în „Drama eliberării femeii”, a autoarei Mathilde Niel, prefațată și tradusă de Ecaterina Oproiu, concepția oratorului Demostene despre femeie. El spunea că bărbatul trebuie să aibă o soție ca să-i dea moștenitori, o concubină ca să-l îngrijească și o curtezană ca să-l facă să se bucure de plăcerile dragostei. Regula aceasta din antichitate, pe ici pe colo, se mai aplică și astăzi. Structura morală și socială a bărbatului a rămas în mare parte la fel ca în toate vremurile. Femeia a fost cea care a avut nevoie de ani și ani pentru a ajunge la statutul pe care-l are astăzi. Ea a trebuit să demonstreze că poate, a trebuit să lupte cu misoginismul, să se desubjuge unor prejudecăți limitate.
Societățile matriarhale, în scurtele perioade de existență, au dat prilejul femeii să-și arate priceperea, spiritul de observație, inventitivitatea. „Construirea civilizațiilor posterioare n-ar fi fost posibilă fără activitatea creatoare a femeii din neolitic, fără observațiile ei stăruitoare, fără descoperirile ei practice”. În consecință, când a fost lăsată, femeia a făcut mai mult, nu doar să procreeze.
Astăzi, femeia are toate drepturile, toate (sau aproape toate) libertățile care-i sunt permise bărbatului. Nu mai există doar femeia-mamă și femeia-soție. Avem femeia-director, femeia-șef de stat, femeia-ce vrea ea să fie. Ceea ce este natural într-o societate modernă.
Important este ca din dorința aceasta de a izbuti în tot și toate, de a fi tot și orice, femeia să nu uite că nu trebuie să fie în competiție cu bărbatul, ci într-un raport de parteneriat. Să nu riște să-și piardă feminitatea. Să recunoască faptul că, oricât de capabilă ar fi, are nevoie din când în când să se simtă slabă, protejată, ajutată, să i se poarte de grijă, să i se șteargă lacrimile, iar bărbatul, chiar dacă admiră femeile puternice, tânjește să domine. Femeia plăpândă, calină îi amplifică masculinitatea, îl lasă în habitatul lui confortabil, așa cum a fost construit de veacuri.
Din păcate, realitatea ne arată că sunt încă femei marginalizate de societate, de viață. Sărăcia, lipsa educației le determină să rămână într-o lume în care feminitatea, feminismul, emanciparea nu pot pătrunde. Și trăiesc, fac copii, iubesc.
Când o femeie e mulțumită de sine, cu atât mai mult se reflectă acest lucru în familie, în societate. E mai productivă, mai utilă. Când frustrările se adună, totul se năruie. De aceea, femeia trebuie să fie mai întâi bine cu ea, pentru liniștea tuturor.
