Giorgiana Radu: Când medicul devine DOAR negustor

Nu judec, nu acuz, doar constat. O constatare pe care am trăit-o pe propria piele. O realitate frustă a sistemului medical românesc și a reprezentantului prim al acestuia, medicul. Cel la care alergăm în căutarea sănătății, în care ne punem ultimul strop al speranței, atunci când boala ne ia în stăpânire trupul, mintea, sufletul.

Profesia de medic e mai mult decât o profesie. E de departe una dintre principalele redute ale umanității, în care ea, umanitatea, se apără de boală, de rău, de… În viață, omul poate deveni aproape orice, dacă își dorește cu ardoare, dar pentru a fi medic nu e de ajuns să îți dorești, ci trebuie să ai menirea, chemarea aceea care vine de dinsus de conștient. Harul și calitatea umană fac diferența între un medic adevărat și unul care tratează pacientul ca pe un produs bun de așezat pe taraba talciocului sanitar, privat sau de stat. Am întâlnit un astfel de medic. Am simțit cum, din necazul meu, se putea extrage țițeiul care aducea profit gras multora.

În urma unei suspiciuni am ajuns, prin recomandare, la un profesor doctor (n-am să-i dau numele din respect și prețuire pentru profesorul care mi-a deschis ușa renumitului) care ar fi trebuit să-mi alunge neliniștile. Doar că nu s-a întâmplat așa, ba dimpotrivă, a adâncit și mai tare hăul incertitudinii și al scenariilor negative pe care mintea mea începuse să le construiască. Suspiciunea devenise aproape certitudine, prin înșiruirea numeroaselor analize pe care urma să le fac în diverse clinici private, neapărat private, pe sume uriașe. Apoi, după acest periplu în multele cabinete medicale, care ar fi durat câteva săptămâni, trebuia să decid eu unde va fi făcută intervenția chirurgicală, la stat, sau la privat, cu sugestia că…. Deși aproape că n-o mai auzeam, asistenta profesorului mi-a reluat pomelnicul cu analize recomandate, îndrumându-mă cu nume și numere de telefon pentru programări. Am plecat năucă, debusolată, cu toate că acel medic putea în câteva zile să detecteze dacă am sau nu presupusa boală, chiar în marele spital specializat unde își desfășura activitatea, în baza cardului meu de sănătate și adeverinței de salariat. De ce nu a făcut asta și a ales calea cea mai complicată și mai costisitoare pentru mine? Dacă eu, „cu pile” am fost tratată așa, cum se comportă acest mare doctor cu pensionara de la țară care abia dacă are bani să-și plătească biletul până la București?

Distribuie prietenilor

Sigur că munca și studiul medicilor nu se încheie niciodată și remunerarea efortului nu e întotdeauna pe potriva meritelor, dar nu poți să te joci cu viețile oamenilor, vieți pe care ei, pacienții, ți le încredințează ție, „dumnezeul pământean”, spre vindecare.
Pacientul nu e un produs, iar medicul nu ar trebui să fie un negustor. Ambii sunt oameni. Când calitatea umană îi lipsește medicului, mi se pare că între el și un măcelar – cu toate că și această meserie își are demnitatea ei – nu e nici o diferență.

Respect și prețuiesc medicii. Avem uriașă nevoie de ei, mai ales că multe dintre studii arată că populația României, și nu numai, devine mai bolnavă pe an ce trece. Sigur că, uneori, îi acuzăm prea ușor de malpraxis, neprofesionalism, …, dar să nu se lase orfani de umanul care trebuie să primeze în activitatea lor. Ei fac diferența dintre viață și moarte. Împreună cu Dumnezeu, ei pot face minuni. Sunt medici, nu negustori!

P.S. În încercarea ce mi-a fost dată, omul care s-a zbătut mai mult decât mine, și care m-a ajutat să aflu că nu am nimic grav, a fost medicul obstetrician – ginecolog Luminița Dima. Ea m-a dus de mână, la propriu, la doctorul conferențiar Doru Herghelegiu. În jumătate de oră, toate temerile și suspiciunile au fost demontate. Probabil, dacă aș fi urmat pașii recomandați de profesorul faimos, astăzi aș fi fost deja operată de o boală de care nu sufeream.