Giorgiana Radu: Într-o țară ce trăiește pe datorie

Miroase a sărbătoare. Uliţele-s pustii. Ignatul venit-a mai devreme pentru unii. Crăciunul îl petrec în avans. Șoriciul, isprăvit înainte de a fi desprins de pe hălcile generoase ale slăninei, n-a apucat să se răcească. Colindele, înlocuite de cântece fără rimă sufletească, răsună strident peste sat.

Anapoda par toate, vreme și vremuri, și oameni. Doar găteala festivă e aceeași. Covrigii se vor usca în cămări. Nucile s-au îngrijit mai vrednicii să le culeagă înaintea celor în drept. Crăciunul acesta are oricum interzis la sorcovit. Doar unii au dezlegare. Ei ne colindă zilnic, cu insultă.

După ce s-au văzut cu merindele noastre, acum nu știu cum să și le împartă. Toți vor tot. Nu se mulțumesc cu puțin. Puținul e pentru noi, cei care acceptăm prea ușor nimicul lor. Chiar și la masa de Crăciun sunt dispuși să poarte negocieri, dacă e musai, numai să le parvină bucata aleasă, porția cea mai cea. De data asta au uitat să mai joace, să mimeze buna intenție și smerenia. Mediatorul pare și el depășit. Nici dorințele lui nu stau să se împlinească.

Peste tot plutește izul incertitudinii. Coronavirusul începe să devină parte a conviețuirii. Nu toți îl iau în serios. Până într-o zi, când ce va fi, va fi.

Mulți pensionari își așteaptă dreptul cuvenit după o viață de muncă, cu adăogiri considerabile în procente, uitând că suntem o țară ce trăiește pe datorie. Salariile și pensile se plătesc din împrumuturi. Ne dorim standarde de trai mai înalte, de fapt decente, dar plapuma noastră a intrat la apă demult.

Miroase trist a sărbătoare, a neajunsuri, a nedreptate. Și noi suntem, ca mereu, singuri. Ei sunt cu ei, exersând televizistic gâlceava. În aparență se bat pentru echitate, pentru binele național. În fapt, aceste dialoguri belicoase au un singur perdant.