Giorgiana Radu: Mulțumesc, deși e prea puțin!

 

Mulţumesc!, deşi mi se pare puţin. Prea puţin! Sunt omul care-şi vede mai degrabă defectele, limitele, şi rar, mult prea rar, calităţile. Mi se reproșează adeseori că îi așez pe podium, nemeritat, pe mulți dintre semeni, arătându-le prețuire excesivă, deși ar trebui să fie invers. Că „sufăr” de prea mult bun simț, ceea ce nu mă va ajuta, ba dimpotrivă. Nu știu! Știu doar că așa sunt, așa simt.
Astăzi, mai mult decât oricând, simt o infinită recunoștință. Pentru tot și, mai ales, pentru toți cei ce mă înconjoară. Cu sufletul, cu gândul, cu bucuria de a regăsi în oameni pe care nu-i știu decât din corespondența virtuală, cele mai înduioșătoare și determinante îndemnuri la „luptă”.
Sunt un om binecuvântat! Așa m-am simțit mereu. Prezența divină m-a însoțit, mai ales în momentele – nu puține – când speranța se risipea cu totul.

Mama, „vinovată” de existența mea, mi-a spus, demult, în copilărie, ceva ce nu s-a dezlipit din memoria care, prin selecție, alungă ceea ce nu-i folosește. Era în maternitatea unde o născuse pe sora mea mai mică, cel de-al treilea copil. O femeie, o bătrână, care nu știu din ce motiv se afla acolo, dar nu ghicitoare, intrând în dialog, i-a spus mamei, pur și simplu, că are un copil al cărui nume începe cu A, iar acel copil este unul binecuvântat de Dumnezeu. Atât! Eu eram acel copil, Aurelia, numele nașei care m-a botezat. Sigur că mama nu a luat în seamă prevestirea acelei femei, și nici eu. Doar că, de-a lungul timpului, am simțit de multe ori grija divină. Sigur nu s-a datorat premoniției din maternitate, dar așa suntem noi, pământenii, facem conexiuni dintre cele mai neașteptate.

Distribuie prietenilor

Ceva este cert! Grația Divină ne însoțește atunci când ne-o apropiem.
Astăzi, de ziua mea, simt binecuvântare și recunoștință pentru tot ce primesc, de la ai mei, de la prieteni, de la oameni pe care nu-i știu decât prin gândurile lor frumoase.

Mulțumesc, aer, pământ, oameni. Mulțumesc, Doamne!