Caruselul anilor adună laolaltă întâmplări, întâlniri întâmplătoare sau neîntâmplătoare între oameni. Persoanele cu care interacționăm, pozitiv sau negativ, își au menirea lor. Gesturi, cuvinte, fapte ne influențează acțiunile. Viața se succede într-un colaj bine gândit și organizat, dacă privești dincolo de fereastra zilei de azi, uneori luminoasă și, din păcate, deseori mânjită de zoaie.
Scenariul politicii dezbătute astăzi în Capitală și în țară, regizat prost, are o legătură și cu cetățeanul, în sensul că el va trage ponoasele spectacolului ajuns pe marile ecrane internaționale. Doi actori și regizori în același timp, își dispută rolul principal, apelând fiecare la subterfugii știute din experiența acumulată.

Spectator dezgustat și neputincios, mă retrag din ambiguitățile politicului, spre întâmplări ale vieții, care rămân neclintite peste timp. Vecinul din bloc, Adrian Petrescu, un altruist cum rar am întâlnit, face parte din lumea acelor întâmplări neîntâmplătoare.
S-au împlinit 40 de zile de când viața lui, aici, pe pământ, s-a încheiat, la două luni după împlinirea a 82 de ani. Soția sa, Mariana Ionescu, i-a fost pansament sufletesc, mai ales în ultimii ani, când lupta îndârjit cu o boală nemiloasă. Domnul Petrescu, învățat cu asprimile – în prima parte a vieții a trăit timp de 17 ani, într-o cameră închiriată, modestă, neîncălzită – nu a lăsat garda jos în raport cu suferințele, încercând să-și prelungească zilele, cum s-a și întâmplat, până când optimismul, plimbările zilnice în parc și grija sporită la tot ceea ce îl putea ajuta, n-au mai putut ține în frâu cruzimea bolii.

Venirea la București era asociată și cu domnul Petrescu, cel care administra benevol apartamentul nostru. Atent la detalii, facturi, ca nu cumva să plătim ceva în plus, ne-a înlesnit foarte mult gospodărirea casei. Știa, din experiență, că risipa nu este benefică. Cândva director al magazinului Unirea, a muncit, a avut, dar a trăit modest, decent, dominat de bun-simț și bucuria de a fi de ajutor altora. Bonomia lui se regăsește greu astăzi. În zilele noastre, a fi generos este perceput ca ceva demodat. La domnul Petrescu, generozitatea era o virtute care i se citea în ochi, nu reieșea doar din faptele sale.

Sosirea la București va însemna în continuare și vecinul Adrian Petrescu, prin soția sa Mariana, ființă de o rară delicatețe sufletească!
Sfârșitul, întâmplător sau neîntâmplător – laitmotivul acestor însemnări – vine, într-o zi, pentru fiecare dintre noi. Lacrima pentru oamenii adevărați pornește spontan și nu are sens s-o oprești.
Anticul Diogene căuta, cu lampa, la lumina zilei, un OM cinstit. Noi l-am aflat fără greutate. Fie-i veșnicia ușoară!

(pentru ziarul Prahova)