Giorgiana Radu: Nu-mi plac bisericile pline

Nu-mi plac bisericile pline. Demult, de ceva ani, le caut doar pe cele goale. Doar eu și Dumnezeu să fim acolo. Să-i spun ce simt, să-i mulțumesc și să-i cer îndurare.

Și-așa, în dialogul nostru mut, îmi spune că nu-i bai, că-i în obișnuință să ne dea iertare.

E drept, nici eu nu-s un mirean prea complicat,
Păcatele-mi sunt toate la vedere, și nu par chiar de eșafod, de neiertat.

Distribuie prietenilor

Cândva, să fi avut vreo douăzeci de ani, viața mă lua în pleasnă tare.
O greutate ce mă apăsa, credeam că doar la preot își găsește rezolvare.

N-a fost așa, abia mult mai târziu am înțeles. Dar ceea ce atunci mi s-a predat, a fost o lecție cam de neînțeles.

Pe la duhovnic nu am mai călcat,

mi s-a părut că nu-mi e de folos și, trecând pe la el, este păcat.

Caut uneori un duhovnic, dar nu mi se arată. Lumea monahilor nu-i chiar ceea ce pare și nu-i mereu adevărată.

O maică-mi spune că preotul călugăr e însuși diavolul, mascat în strai de sărbătoare.
Nu se oprește aici, îndelung ea mi se confesează. De o colegă stareță se plânge. Îmi spune că nu-i monastică, nici castă mireasă a lui Hristos,
ci mai degrab-amantă pământeană, și chiar cu normă-ntreagă, ce hidos.

Ascult și tac, și am o dezlegare.
Poate de-aceea nu-l găsesc pe-acela și nu-i dau crezare.

Preot, duhovnic, mijlocirea-n drumul spre Hristos. Nu am păcate grele, dar e bine, o știu de la bunica. Din când în când să te mai spovedești. Dar iată, anii au trecut, iar eu, doar în bisericile goale adesea mă mai regăsesc.

Acolo, doar eu cu El, tăifăsuim în gând cu voce tare.Îi mulțumesc pentru că sunt, și-i cer câte ceva pentru ai mei, pentru toți și pentru fiecare.

Îl rog să fie bun ca până-acum, să facă-abstracție de câte-o supărare.
Mă-nchin la Maica și la Sfinții Lui, iar vocea i se aude-ncet și deopotrivă tare.
Îmi spune că va fi așa, cum doar El știe.

Că e acolo… Și nu mă lasă nicidecum la ananghie.