A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Giorgiana Radu: O lecție pentru infirmii fără infirmități

0 160

Cine suntem cu adevărat? Nietzsche, marele filozof german, spunea, conform unui scriitor american, de origine rusă, că ar trebui să ne ghidăm traiectul vieții astfel încât să devenim ceea ce suntem. ”Să devii cel ce ești”, este îndemnul omului de știință. Dar cum să pornești în această călătorie către tine, dacă nu ai un reper? Pentru a-l afla e nevoie de o bază educativă, spirituală, care să declanșeze senzorii propriei conștiințe. Ori, uitându-mă în jur, la diferitele medii sociale, nu prea se întrevede că ne-am strădui să ne cunoaștem cu adevărat, să evoluăm în adevăratul sens al cuvântului.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Pentru mulți, evoluția este sinonimă cu avutul material. Dacă avem o casă, o mașină, și ne mai permitem și o vacanță, ne considerăm deja avansați. Ce importanță are că scuipăm cojile semințelor pe jos, că nu știm să punem mucul de țigară în locul destinat, că …? Nu realizăm că aceste banale reguli de bun simț, străine multora dintre conaționalii noștri, fac diferența uriașă între popoare.

Oare, cine suntem cu adevărat, noi, românii? Cei pe care tocmai i-am evocat, sau cei care vor să devină cei ce sunt?

Am întâlnit în aceste zile oameni din ambele categorii. Am identificat chiar și o a treia categorie, a celor care devin ceea ce sunt fără să-și propună, sau să-și dorească în mod expres. Pur și simplu se lasă ghidați de sentimentele frumoase care se regăsesc în ființa lor.

… Din mare iese un cuplu, ambii în jur de 40 de ani. Ea, o femeie cu trăsături fine și corp armonios. El, un bărbat suplu, plăcut la chip, infirm de ambele brațe. Nu știu istoricul acestei nedreptăți a destinului, și aproape că nici nu contează. Mă gândesc că, poate, atunci când s-au cunoscut el și-a putut îmbrățișa partenera, i-a mângâiat chipul, a ținut-o de mână, în plimbări la care doar luna a fost martor. Astăzi, acestea erau doar foste trăiri care nu păreau să le împiedice însă fericirea.
Lăsând apa mării în urma lor – senini, naturali, ea storcând mânecile tricoului care îmbrăca amintirea brațelor bărbatului său -, dictau și o lecție importantă pentru infirmii fără de infirmități. Iubirea adevărată nu are nevoie de brațe, de picioare, de claviculă, ea se trăiește doar prin brațele sufletului. Pielea ei nu simțea dorul mângâierii palmelor partenerului. Ochii lui o mângâiau cât toate îmbrățișările lumii laolaltă. Pentru mine, ei sunt un pas din drumul către devenirea a ceea ce suntem, ca oameni, ca nație. Educația, faptele și gesturile umane sunt cele care dictează ascensiunea.

Faptul că mall-urile sunt pline, că foarte mulți români își permit să înnopteze în hoteluri, unde o cameră costă cât dublul salariului minim pe economie, că pe plajă mișună oameni, precum turmele de oi pornite în transhumanță, acestea toate și multe altele asemenea, nu-mi par a fi semne care să arate evoluția noastră. Arată, mai degrabă, superficialitatea în care ne ducem existența. Când consumerismul bate investiția ( în educație, sănătate, infrastructură, în multe domenii), nu putem pretinde că suntem o țară în plin clocot al dezvoltării. Avem, acest avânt, doar la nivel de individ. La nivel de țară, avem mult, prea mult de recuperat. Drumul românilor către ei înșiși e lung și anevoios, iar pe alocuri pare retezat de o neputință.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More