Ultimate magazine theme for WordPress.

Giorgiana Radu: Solidari doar în moarte

0 170

Ne naștem cu crucea destinului pe umeri, purtând-o încă din prima zi de viață. La început, greutatea ei insesizabilă nu ne creează disconfort. Mai târziu însă, când firescul trecerii anilor se întâmplă, povara propriei vieți poate deveni apăsătoare. Vârsta nu e un criteriu de selecție pentru nedreptățile destinului. De multe ori, copii și tineri, oameni buni care primenesc lumea asta scălâmbă sunt condamnați spre purtarea unor cruci greu de suportat, în timp ce de scursurile societății, de pedofili, criminali, violatori, pare să nu se atingă nicio molimă. Doar Dumnezeu știe cum face împărțirea celor ce se petrec, firești și nefirești, pe pământ. Noi doar observăm, judecăm și punem întrebări care rămân fără răspuns. Răspunsul rămâne în neant, auzit de stele și de lună. Urechea umană e prea păcătoasă pentru a-l putea percepe.

… Oamenii se nasc și mor. Moartea este singura certitudine. De ea nu ne putem ascunde, pe ea n-o putem fenta. Înainte de vreme sau târziu în înșiruirea anilor, moartea se întâmplă. Odată cu ea se petrece totuși și ceva pozitiv. În câinoșenia care începe să domine relațiile interumane, moartea reînvie solidaritatea. Doar moartea îi mai determină pe oameni să fie solidari cu semenii. Altfel, se lasă măcinați de invidie, de egoism, de ură. În bucurie, solidaritatea lipsește cu desăvârșire. Nu știm să ne bucurăm pentru reușita celorlalți. Doar apusul vieții îi recheamă pe oameni la sentimente mai bune. Probabil, e singurul moment în care ne simțim egali. Știm că vom fi, la un moment dat, în aceeași situație, și astfel devenim solidari în moarte.

Lângă blocul din București în care locuim, cresc falnici niște castani care acum au înflorit. Au fost puși de cel mai inimos vecin și prieten, Adrian Petrescu. Ca răsplată, vecinii l-au reclamat la primărie pentru insultarea țărânii de lângă bloc, care trebuia să rămână stearpă. Castanii au crescut, iar de umbra lor se bucură și uscăciunea sufletească a reclamagiilor care trăiesc și comit alte delațiuni. Domnul Adrian nu mai e printre noi, iar soția lui Mariana, care nu și-a terminat lacrimile cu care-l plânge, ne-a adus coliva pomenirii de nouă luni.

Prin fiecare moarte deplângem, într-un fel, și propria moarte, și sperăm ca ea să ne ajungă cât mai târziu. Depinde însă doar de … crucea destinului!


APRECIAZĂ ARTICOLUL !
loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata