Giorgiana Radu: Țara deșeurilor

 

Gunoiul de sub preș, găselniță rapidă pentru păcălirea ochilor iscoditori ai soacrelor, practicată adesea, nu se mai nimerește astăzi. Dacă tot nu-l mături, de ce să mai faci efortul de a-l ascunde? Gunoiul face și el parte din existența umană, iar în România acest lucru se vede, de la un capăt la celălalt.

Dacă la țară, oamenii îl „ascund” pe coclauri, lângă albia râurilor, ca să-l „curețe” apa, sau te miri unde, pe drumurile județene, în parcuri și chiar în orașe pretinse europene, deșeurile menajere tronează abundent, monumente ale neglijenței, împrăștiind mirosuri pestilențiale. Punga de semințe, chiștocul de țigară ori PET-ul de bere, aruncate la întâmplare – imagine cu care ne-am cam obișnuit, arată nivelul educației, însă când în buricul Micului Paris pubelele cu gunoiul revărsat zac neatinse zile și săptămâni în șir, unde încadrăm această stare de fapt? S-o numim dezinteres sau neglijență ar fi prea puțin.
Aici nu mai este vorba de nerespectarea unor obligații materiale sau civice ale cetățeanului. Aici se trece la nivelul superior, al instituțiilor, care nu se înțeleg între ele. De ce? Pentru că fiecare ține cu dinții lăcomiei de ce trebuie „să-i iasă” la un contract sau altul. Primarul uită responsabilitatea votului primit, firma de salubritate „uită” să ridice gunoiul, doar cetățeanul nu uită să-și plătească dările, și tot el e cel ce suportă războiul instituțiilor pe bacșiș.

O familie de prieteni, întoarsă recent de la Iași, se arată impresionată de curățenia capitalei moldave, de rânduirea exemplară din Centrul orașului, de comportamentul civilizat al oamenilor. Bucureștii noștri sunt mult în urmă, spun ei, adăugând pe lângă multe altele, curățenia care lasă de dorit în Cișmigiu, parcul care în trecutul său a ascultat pașii elitelor vremii, a inspirat scriitori, a adunat pe viață iubiri.

Dar, ce să ne mai mirăm, mai degrabă întristăm, când la doi pași de București, la Bragadiru, au fost descoperite substanțe extrem de periculoase, cu efecte de armă biologică, aduse din Germania, în 2003. Într-un fel de grajd se găsesc 150 de tone de substanță periculoasă, botezată Agent Orange. Nu nu este numele vreunui suc de citrice, ci e „bombă cu ceas”, spun experții în sănătate publică. Și nimeni, din cei responsabili, nu știe nimic. Nici miniștrii de atunci, nici cei de acum, nici o autoritate, mare sau locală. Sunt amnezici. Toți.

Cam știm ce provoacă amnezia în astfel de cazuri. Unele portofele capătă volum, apoi apar probleme de memorie și uite așa România se transformă într-o pubelă a universului, căci nu ne era suficient propriul gunoi. Ce sănătate a cetățenilor, care protejare a mediului, de unde atâta încălzire globală? Nu, nimic din toate acestea! Altele sunt criteriile, iar ele se transmit de la o generație la alta de politiceni, indiferent de umbrela politică de deasupra creștetului.

În timp ce unii încă mai au decența să ascundă gunoiul sub preș, alții, aleși de noi, se încăpățânează să-l scoată păduche, în fruntea țării.