Nu rimez cu naționalismul dus la extrem și nu pledez pentru el. Măsura în toate este cea care ar trebui să ne ghideze într-o societate pe care ne-o dorim normală și așezată.

Tot mai mulți români, aflați pe meleaguri străine, se feresc să-și asume în public naționalitatea și se plâng de povara grea a identității , pe care sunt nevoiți să o poarte.

E adevărat că unii dintre conaționalii noștri au avut grijă să creeze o imagine cenușie a României, prin furturi, violuri, crime… Dar nu cred că dintre toți cetățenii străini din Italia, Spania, Germania, Franța doar românii sunt oile negre de care trebuie să se țină la distanță. Aceste țări, dar și celelalte, au la rându-le pleava lor, răspândită prin lume. Doar că ei, spre deosebire de noi, nu se sfiesc să-și declare identitatea. Ba chiar își afișează proveniența cu mândrie, prin faptul că reprezintă poporul din care fac parte și nu individul care a lovit, a ucis, a …

Cum de a sucombat spiritul național al românilor, în sensul patriotic? Ce s-a schimbat în chimia lor sufletească de se pitesc de origini, precum struțul care își ascunde capul în nisipurile deșertului, crezându-se la adăpost?
E trist că românii fug de românism. Unii ar deveni și marțieni, doar pentru a scăpa de această pecete. Și nu sunt vinovați, cu totul, pentru acest fapt. Vina e cel mai adesea în vârful piramidei clădită solid prin acțiunile fiecărui politician.

Regina Maria scria în 1917 despre „haita de politicieni oligarhi care nu au alt ideal decât să se doboare unii pe alții”. Astăzi, situația mi se pare aceeași, ba chiar mai rea. Politicienii se luptă între ei pentru putere, își măsoară mușchii orgoliului, uitând de menirea reală și de obligația morală pe care o au față de țară și de cetățenii ei, inclusiv de cei aflați în diaspora.

Românii, de acasă și de pretutindeni, ar trebui să se detașeze de ștampila negativă pusă țării noastre, și să poarte cu mândrie certificatul național. Își au rădăcinile în Eminescu, Brâncuși, Cioran, Iorga, Eliade, George Enescu … România e o țară cum nu e alta. Munții și dealurile ei nu se regăsesc în altă parte. Exceptând zona politică și infrastructura, România nu trebuie ascunsă în nisipuri străine.