• Home
  • Prima
  • Guvernul rus a demisionat. Putin îi mulţumeşte lui Medvedev

Guvernul rus a demisionat. Putin îi mulţumeşte lui Medvedev

Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat miercuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat o serie de schimbări politice în discursul său despre starea naţiunii, relatează agenţiile TASS, Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Anunţul demisiei a fost făcut de Medvedev într-o intervenţie transmisă de televiziunea de stat, în timp ce preşedintele Putin era alături de el.

Acesta din urmă a propus miercuri organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl patronează de 20 de ani.

Liderul de la Kremlin a mulţumit cabinetului condus de Medvedev pentru munca depusă şi i-a cerut să-şi continue activitatea până la numirea unui nou guvern.

”Din partea mea, doresc să vă mulţumesc pentru tot ce s-a făcut în acest stadiu al activităţii dumneavoastră, doresc să-mi exprim satisfacţia faţă de rezultatele obţinute. Nu s-a făcut totul, dar niciodată nu le putem realiza pe toate”, a spus Putin la o întâlnire cu membrii cabinetului demisionar, menţionând apoi că se va întâlni şi cu fiecare dintre ei în parte.

După ce va părăsi postul de premier, Dmitri Medvedev va fi adjunctul lui Putin la conducerea Consiliului de Securitate al Rusiei, după cum a precizat liderul de la Kremlin.

Parteneri