Umbla pe străzi străine Eminescu

Privind balcoane oable și ferești

Vitrinele nu-l cunoșteau și lumea

N-avea nimic din Iași sau București.

 

Pășea, cum îl știam, doar el și gândul

Stea căzătoare și luceafăr trist

Purtând cu el o grea nedumerire

De-a fi împins aiurea, navetist.

 

Din țara lui, pe care a iubit-o

Cum numai Eminescu a iubit

A fost, cu lașitate, dat afară

Și chiar din manuale-a fost gonit.

 

Au început spunând că nu mai este

Că geniu-i s-a subțiat în timp

Și mici patapievici de alcov

I-au ars certificatul de Olimp.

 

E astăzi, Eminescu, imigrant

Așa cum imigranți suntem mai toți

Literatura e și ea vândută

Fier vechi să nu-i încurce pe nepoți.

 

Sunt alungați românii-n pribegie

Îi afli Doamne cel mai des cu

Desaga-n spate, pe la porți străine

Dar ce-au avut, vă-ntreb, cu Eminescu.

 

Ne-ați dat pe zero aur, fabrici, codru

Ne-ați dat al sufletului sfânt totem

Dar pentru Eminescu nu vă iert

Și pentru Eminescu vă blestem.

(Lucian Avramescu, 22 martie 2018)