Iată-i cum trag, cu tunul mârșav al vorbei mai întâi
apoi trag cu nevorba puștilor lor decalibrate
și prin cătarea vorbelor și prin cătarea armelor
mă văd eu.
Opriți, spuse ea, această execuție nu se va petrece
și brațele ei m-au înconjurat
și brațele ei erau catifelate ca niște cuvinte de dragoste
și eu, descojit de straie, cum mama m-a zămislit,
mă las apărat de această fermă strânsoare.
Nu poți răstigni un om
atâta vreme cât brațele unei femei au crescut în jurul lui
și greierii își încep nocturna
ca un frunziș de note muzicale.
Iat-o cum își pune sânii la bătaie
în locul inimii bărbatului ei.
Cine ar mai îndrăzni să tragă
fără riscul ca gloanțele să li se întoarcă în frunte?

(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)