iubito, relief întunecat al sufletului meu
fără tine pământu-ar cădea pe o rînă
și cu el
m-aș duce de rîpă și eu
femeie importantă ca un nasture
ca un nasture de palton în vijelie
îți jur credință pînă la moarte
credința mea ți-o furnizez necondiționat
ca pe-o pensie alimentară, ca pe-o chirie
zilnic mă-mbrac în
lipsa ta de veșminte
goliciunea ta îmi ține de cald
umerii tăi dogoresc mai tare ca plita încinsă
statuie de-abanos și herald
iubito, nasturele meu vital
te cos zilnic pe pieptul meu,
de cămașa pielii înfrigurate
și mă-nchei la tine
ca pentru bal și ca pentru eternitate
(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)
