De mii de ani năruim zidurile toate
Doar peștera a rămas nevătămată
Cu biserica muntelui deasupra

Și a mai rămas copacul din care ne-am dat jos
Mirați că putem viețui pe două picioare

Doar acestea două au rămas
Peștera și copacul,
Peștera ca un copac în care ultimul călugăr
Își contemplă sihăstria
Și copacul
Ca o biserică verde în care, după ce omul a coborât,
S-au suit aripile păsărilor vorbitoare

În rest, fiecare generație a destrămat
Catedrale, flori și morminte
(Lucian Avramescu, din volumul „Confesiuni la Poarta Cerului”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]