De ce să regret, circarii trişează
Vulcanii aruncă pe nări regii goi
În lumea aceasta cu îngeri de pază
Să vegheze rămâne doar o târfă de soi

Sui condamnatul, aplauze-n piață,
Evident, pentru moarte-și construise un stil
Și-a petrecut peste guler o puternică ață
Sub privirea absentă a unui călău inutil

E circ sau nu-i circ, e o scenă pe țărm,
Sub reflectorul nemilos al aceluiași soare
Fără togă pe ei inchizitorii dorm
În timp ce valurile spală Afroditei umerii pe picioare

Scoici, lăstuni, pescăruși de smarald
Mediterana se vede aproape
Ghețarul lipit de piele ține de cald
Pustiului care n-a apucat să-l îngroape

Zâmbea condamnatul, lui însuși călău
De regrete nici vorbă, s-a aruncat ca în plasă
A murit, firește, fără părere de rău,
Căci niciunde și nicăieri, pânza de circ nu e deasă

Ca caută clownii în acrobație?
Întrebară plictisiți cei câțiva spectatori de hârtie
Care n-aveau chef să afle, dar țineau totuși să știe
(Lucian Avramescu, 1 martie 2021, Sângeru)