Se lasă-amurgul peste sat și dealuri
Parcă ar mângâia gorunii Dumnezeu
Și palma asta nefiresc de blândă
O simt pe creștet apunând și eu

E august pentru-a nu știu câta oară
Am început în august să respir
Și chiar și iarna aveam mâini ca vara
Purtând un pic de august la chimir

Ar trebui să vină ziua mea
Mă luau în brațe prunc în sărbătoare
Părinți, bunici, dar nimeni nu știa
Că e un parastas cu-anticipare

Sta, belferă, râzând cu ei la masă
Una care era și nu era
Pe toți i-a luat, azi unul nu mai este
Fiindcă prea viclean îi număra

E iară august, lumea e confuză
Pune aramă-n frunze Dumnezeu
Iar eu simt cum discret se pregătește
De-aramă frunza sufletului meu

(Lucian Avramescu, 10 august 2021, Sângeru)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]