
În loc de „Buni zori!”. Din iubire iese iubirea, ca șarpele din pielea lui
Abandonând-o pe cea care a fost,
Cum un șarpe se leapădă de pielea lui,
Cea îndelung mângâiată,
Răsfățată de șerpoaicele misterioaselor peșteri,
Sărutată în toate locurile
Și pe toate încheieturile ei de înveliș de șarpe
Așa e iubirea, dornică de înnoire,
Dornică să intre în pielea altei cunoașteri de sine
Din iubire se naște iubirea,
Tragic, ziceți voi, fiindcă orice ieșire din pielea lui,
La șarpe mă refer,
Înseamnă durere,
Șarpele se scarpină de copaci pentru a ieși din el însuși,
Din el însuși,
Pentru a se abandona sinelui nou
De câte ori își schimbă șarpele învelișul?
N-am zis pielea iubirii…
De câte ori i se năzare că pielea dragostei lui s-a uzat,
De câte ori i se pare că e vlăguit de el însuși,
Prea îndelung stând la soare,
Gol, ca Adam în Eden,
Putrezind de eternitate,
Scălâmb ca un ciot,
Vesel ca o viperă obosită
Din iubire iese iubirea, ca șarpele din pielea lui,
Povesti înțeleptul.
Firește că nimeni n-a priceput nimic
Nici el însuși și, mai ales, el însuși
(Lucian Avramescu, 27 octombrie 2017, Sângeru)