Ea, luminoasă ca o amforă
Din metalul prețios al privirii mele, din camforă
Din mine făcută toată,
Trasă pe sângele meu ca pe roată
Ea niciodată
De mister dezlegată
Aleargă iapă nărăvașă
Fără îndemn și cravașă
De-a lungul spinării acestui cuvânt
Care sunt.

Ea, compusă din rime
Oricând preparată de crime
Gata să cânte ca pe o curea
Cu cuțitul pe jugulara mea
Ea care mă mângâie drăgăstos
Și pe susul meu și pe jos
Lighioană dulce și afurisită
Trecută prin dârmon și prin sită
Zice că azi e săptămâna ei
Serbează-mă, zice, dacă vrei
Nu te formaliza,
Ca pe zei serbează-mă,
fără mari cheltuieli, cu viața ta.
(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)