
În loc de „Buni zori!”. Ești frumoasă doamnă, ești frumoasă toamnă
Ești frumoasă doamnă, ești frumoasă toamnă
Dealurile toate mai apun un an
Cu miros de prune, cu gutui ce-și lasă
Lângă luna plină, galbenul lor ban
Ne-am întors acasă mai bronzați ca zeii
Alb ar fi, desigur, chiar Poseidon
Cel curtat de nimfe și-nvelit în alge
Eu nu-i am tridentul, ci doar un creion
M-am trezit azi noapte, cânta Loredana
Bună seara, noastră, și aud c-a zis
La un cerb de aur, într-o mare piață
Că eu, Avramescu, versul l-aș fi scris
Înseamnă că viața s-a întors la bune
Că-și aduc aminte divele că sunt
Și că toamna asta, abundentă-n prune,
Mă găsește încă, teafăr pe pământ
Ești frumoasă doamnă, ești frumoasă toamnă
Dealurile toate mai apun un an
Cu miros de prune, cu gutui ce-și lasă
Lângă luna plină, galbenul lor ban
(Lucian Avramescu, 31 august 2018, Sângeru)