Femeie, îți e lumea la picioare
Ce vrei mai mult? Bărbații te proclamă
Regină și se sfarmă în războaie
Pentru strălucitoarea ta maramă.

Ai paji la ușă și bijuterii
Scrii, dacă vrei, istoria cu totul
Poți dezbina și țări și-mpărății
Și-mpingi în moarte un vrășmaș cu cotul.

Ce nu-ți convine de te-ncrunți mereu?
Te plictisești când garda dă onorul
Și dai senzația că nu auzi
Când te aclamă în extaz poporul.

De ești femeie simplă, fără rang
Purtând drept steag doar frumusețea-ți vie
La fel pari, chiar dacă mulți îți duc
Ofrande din adânca sărăcie

Ce vrei, că nimeni nu mai înțelege?
Ai, precum vezi, chiar lumea la picioare.
Și-atunci răspunse, în sfârșit răspunse,
Dați-mi doar o fărâmă de candoare.
(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)