Alungă primăvara neliniștile toate
Ca un subțire, harnic alizeu
Ea face curățenii avântate
Și-n bătătura sufletului meu

Cresc flori de mai în curțile pustii
Din putrezi stupi ies roiuri de albine
E cineva de strajă, cert nu-l știi,
Că nu pot crește toate de la sine

Spun unii că natura-și face veacul
Dau veste puiului când să ciocnească
Și când să-și dea cu roșu fața macul
E vrere, alții spun, dumnezeiască

Am pus în glastră o nuia căzută
Tăiată din greșeală sau din vină
Și vocea-mi mută s-a făcut mai mută
Văzând în zori că are rădăcină

E semn de viață-n lespezi, zâmbesc pietre
La porți vin morții pentru înviere
Și-s pregătiți să sufle-n stinse vetre
Tratându-și oaspeții cu nuci și mere

Alungă primăvara neliniști, dă binețe
Ca un subțire, harnic alizeu
Ea face curățenii de tristețe
Și-n bătătura sufletului meu

(Lucian Avramescu, din volumul „Confesiuni la Poarta Cerului”)