Zâmbea, ca-așa-i pe scenă rolul dat,
Cu pulpe goale, joc de balerină,
Și publicul e pus pe-aplaudat,
Dar mută-n ea-i durerea clandestină

Saltă piciorul lung până la cer
Din poantele-i pornind, nu se termină
Și-i albă toată, țurțur de mister
Peste durerea-i mută, clandestină

Ar plânge, dar din teatru ar zbura,
Biletele-s vândute lumii, toate
Și cine, Doamne, s-ar încumeta
Să strice rolul dat? Nu, nu se poate

Sortită-i să danseze și-n final
Să râdă iar, trupul mlădiu se-nclină,
Dar cine-i vede râsul ireal
Și-adâncă-n ea, durerea clandestină,
Purtată ca povară și ca vină?

Pe poante-nșurubată, vals stelar
Minune-nchipuind doar bucurie
Lebădă suplă pe un cer de var
Dar marea-i suferință cine-o știe?
(Lucian Avramescu, 7 mai 2017, Sângeru)