Învață să râzi dacă n-ai râs până azi!
Cum să râd, răspunse el, când născându-mă
Am plâns și primul meu orăcăit încă se aude pe văi?
Învață să râzi, i-am ordonat,
Cu asprime desigur
Ca un caporal care țipă la izmenarul de soldat,
Învață să râzi că te pleznesc!
Toamna se desfăcea pe dealuri
Ca o bacantă pregătită să se desfacă pentru toate cele ce sunt,
Șerpii zâmbeau în tecile de argilă ale pământului
Chiar și frunza de arțar, murind,
Fiindcă anotimpul îi mușcase tot sângele
Râdea ca proasta
Pe fărașul măturăresei de frunze.
Învață să râzi, dacă n-ai râs până azi,
Am țipat celui ce se zgâia spre mine din oglindă …

(Lucian Avramescu, din volumul „Cartea fără nume”)