Azi sunt la ora fastă ce încheie
Un drum prea lung, cătând steaua de sus
Tu te arăți ca ultima-mi femeie
Iar eu m-arăt aproape de apus

Iubita mea dântâi au fost mai multe
Dacă la număr bine, câteva
Dar cine stă memoria-mi s-asculte
Căci n-ajunsesem încă cineva

Dorm îngerii pe-o rână lângă mine
S-asculte dacă versuri mai respir
Dacă mi-e somnul calm sau cu suspine
Dacă-mi cad mute visele-n delir

Ești ultima, jur, ultima cu fală
Pe tine nu cutez să te înșel
Ar presupune timp, răsfăț, migală
Și ar suna cumva, nițel mișel

Sigur că într-o zi voi spune-adio
Mai am în mine licăriri de gând
Pentru-a ne despărți cu demnitate
Tu către culmi, eu jos, către pământ

Că te iubesc iubita mea, știi bine
Ești zee stricând regula-ntre zei
Dar nu te supăra când ochii-mi zboară
Cu admirație către femei

Am cultul ăsta nesecat, izvorul
Candorii care vine ne-ncetat
Cătând cu suflet să găsesc femeia
Tot astfel și pe tine te-am aflat

Iar mort de m-oi afla, în cimitire
Cu candele sau buruieni la cruce
Spre tine sufletu-mi va merge sigur
Dar și la alte, vechi iubiri, s-o duce

E toamnă, ruginesc în mine ulmii
Dar mut fiind, fără un biet cuvânt
Pot încă spune te iubesc iubito
Cu vorbe care-mi locuiesc în gând

Iubita mea dintâi au fost mai multe
Absent la cifre nu le-am numărat
Dar pot jura, cu mâna pe icoană:
Pe toate v-am iubit cu-adevărat

(Lucian Avramescu, din volumul „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”)