mi-e sufletul crăpat acum în două
sau poate-n trei, că nu pot număra
să depistez cinstit în care parte
se-apleacă partea vieții cea mai grea

lăsat-am mari iubiri, zidit-am case
și viața mea tăiată în felii
pe post de cărămizi ce n-or să cadă
la un seism pe dragii mei copii

și iar am luat-o de la cap cu toate
iubire, lacrimi, pribegiri sub lună
iubiri au fost mai lungi ca veșnicia
și lungi chiar cele de o săptămână

mă uit pe geam, la prânz răsare luna
și soarele în miezul nopții vine
visez absurd, pe dos, prea treaz în somn
și-n vise, cu nou chip, te văd pe tine

s-a îngustat pământul ca o ață
pe care greu o pot numi cărare
dar lângă mine, umăr lângă umăr
ești sigur tu, iubita mea, oricare

(Lucian Avramescu, 21 octombrie 2019, Sângeru)