niciodată, iubito, n-am să merg fără tine
ești prezentă în sângele meu galopând
te simt ca pe o băutură în vine
cuțit ce-mi taie sfoara unui gând

niciodată, iubito, n-am să ador altceva
decât sânii tăi mici fără-a bluzei perdea
legănarea șoldurilor tale fierbinți
ce scoate pe Corso vânzătorii din minți

niciodată iubito n-am să umblu hai-hui
în palmă mereu îmi vei sta ca un cui
răstignit în această râvnită dulceață
ce ține o viață

în cosmos trimis să comand escadrile
să cuceresc un meteorit din altă cale lactee
străpungând în iureș norii atomici
vei fi, dintre stele, singura râvnită femeie

și-n moarte de-ar fi să cobor fără lift
să umblu
prin ale iadului odăi cu metroul
tot la tine iubito m-aș gândi
admirându-ți, în zmoală trusoul
(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)