Am aţipit pe-o ploaie depresivă
Și m-am trezit sub cea mai grea ninsoare
Azi satul și-a mai dus la groapă-un mort
Plouat de o tăcută disperare

Ninge frumos, de parcă-ar șterge urme
Din cerul paralelipipedic
Mă uit la geometria cazătoare
De care mâine sigur mă împiedic

Crăciunul face azi a doua zi
Pruncul Isus la pieptul mamei suge
E frig în Bethleem, sau cum o fi
Irod o fi-nceput baia de sânge

Nu știu, mă cert, religie destulă
Știu doar zăpada s-o interpretez
Ca pe o rugăciune, ca pe-o doină
Cu ea pot scrie cel mai amplu crez

Ninge cum n-a mai nins de-o veșnicie
Ninge constant, aproape neînvins
Văd prin grădini trecând o căprioară
Simbol sălbatic pentru necuprins

Ninge, iubito, tu ai vrut ninsoarea
Venind din curte mi-ai adus-o-n păr
Și eu ți-adun cu buzele un fulg
Aflând că de zăpadă mi-a fost dor

S-a-ntunecat afară, ninge amplu
Pisicile-s în vals pe-acoperiș
Vânează pasărea zăpezii albă
Cu mersul lor albastru și furiș

Tăcerea e de început de lume
Tăcerea n-are margini, nici revers
Iar eu îngroș volumul de postume
Scriind cu nea acest vremelnic vers

(Lucian Avramescu, 26 decembrie 2020, Sângeru, din volumul postum „Confesiuni la Poarta Cerului”)